Înălțimile Golan

Înălțimile Golan
هَضْبَةُ الْجَوْلَانِ
רמת הגולן‎
—  teritoriu disputat[*]​  —
Lacul Ram lângă Muntele Hermon (fundal), în nord-estul Înălțimilor Golan
Lacul Ram lângă Muntele Hermon (fundal), în nord-estul Înălțimilor Golan
Înălțimile Golan (Israel)
Poziția geografică în Israel
Coordonate: 33°00′N 35°45′E ({PAGENAME}) / 33°N 35.75°E
StatusRecunoscut la nivel internațional ca Teritoriul sirian ocupată de Israel;[1][2][note 1]
vezi Statutul Înălțimilor Golan.
District al IsraeluluiDistrictul de Nord
Subdistrict[*]​Golan Subdistrict[*][[Golan Subdistrict (subdistrict in Northern District, Israel)|​]]
Consiliu regional în IsraelGolan Regional Council[*][[Golan Regional Council (Golan Regional Council)|​]]
Suprafață
 - Total1.800 km²
 - Ocupate de Israel1200 km²
Altitudine1.226 m.d.m.
Altitudine maximă2814 m.d.m.
Populație din zona ocupată de Israel.[5][6][7]
 - Total40 locuitori
Prezență online
OpenStreetMap relation Modificați la Wikidata
Amplasarea Înălțimilor Golan
Amplasarea Înălțimilor Golan
Amplasarea Înălțimilor Golan
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Înălțimile Golan

Înălțimile Golan (sau Platoul Golan) (arabă: هضبة الجولان, Haḍbatu 'l-Jawlān sau مرتفعات الجولان, Murtafaʕātu 'l-Jawlān, ebraică: רמת הגולן, Ramat ha-Golan), până în 1967 cunoscut de mulți non-arabi ca Platoul sirian (în ebraică: הרמה הסורית (Haramá Hasurit), este un platou stâncos vulcanic de importanță strategică cu o altitudine medie de 1.000 de metri și având cu o suprafață totală de 1.800 km2. Platoul este situat la capătul sudic al Munților Antiliban și la granița dintre Siria și Israel. Altitudinea variază de la 2.000 de metri în nord, la nivelul mării de mai jos de-a lungul Mării Galileii și râul Yarmuk în sud. Are o populație de aproximativ 120.000 de oameni formată în principal din arabi și evrei. Platoul Golan este o destinație turistică populară care atragere anual cca. 3 milioane de turiști. Golan are o istorie bogată și numeroase repere arheologice, munți vulcanici și cascade.

Istorie

Perioada antică

Antica așezare ebraicǎ Kațrin

Săpăturile arheologice din Golan au descoperit o mulțime de situri arheologice din perioadele Biblice, romane și medievale. Un număr mare de descoperiri antice care pun în lumină istoria Înălțimilor Golan, sunt reprezentate în muzeul "Antichităților din Golan" din orașul Kațrin și în Muzeul Israelului din Ierusalim.

Printre obiectivele turistice cele mai vechi din Platoul Golan se enumerǎ Rujm el-Hiri, care sunt niște megalite din perioda bronzului timpuriu.

Săpăturile arheologice care au început în secolul al XIX-lea au devenit sistematice abia după Războiul de Șase Zile, s-au constatat numeroase monumente arhitecturale, există dovezi de existență a unei populații evreiești dense aici în perioadele dintre domnia lui Irod I cel Mare și până la cucerirea arabă din secolul VII. Ruine de sinagogi, coloanele cu imagini și simboluri evreiești, inscripții în ebraică, aramaică și greacă au fost găsite în zone dintre satele Hammat Gader, Khirbat Kanaf, Kafr Harib, Kațrin și în multe alte locuri[8].

Perioda medievală

Perioada otomană

Mandatele

Războaiele arabo-israeliene

Ca urmare a victoriei israeliene împotriva statelor arabe Egipt, Iordania și Siria, în Războiul de Șase Zile din iunie 1967, Israelul a ocupat ilegal Platoul Golan, Fâșia Gaza, Peninsula Sinai și Cisiordania[9].

Administrația israeliană - prezent

Note

  1. ^ Statele Unite recunoscute suveranitatea israeliană asupra Golanului în martie 2019. SUA este prima țară care recunoaște Golanul ca teritoriu israelian, în timp ce restul comunității internaționale încă îl consideră teritoriu sirian ocupat de Israel.[3][4]

Referințe

  1. ^ Sosland, Jeffrey (2007) Cooperating Rivals: The Riparian Politics of the Jordan River Basin, SUNY Press, ISBN: 0-7914-7201-9 p. 70
  2. ^ Moshe Gat (). Britain and the Conflict in the Middle East, 1964–1967: The Coming of the Six-Day War. Greenwood Publishing Group. p. 101. ISBN 978-0-275-97514-2. Accesat în . [on 1965] "Nasser too, assured the American under Secretary of state, Philip Talbot, that the Arabs would not exceed the water quotas prescribed by the Johnston plan" 
  3. ^ The UNRWA commissioned a plan for the development of the Jordan River; this became widely known as "The Johnston plan". The plan was modelled on the Tennessee Valley Authority development plan for the development of the Jordan River as a single unit. Greg Shapland, (1997) Rivers of Discord: International Water Disputes in the Middle East, C. Hurst & Co. Publishers, ISBN: 1-85065-214-7 p. 14
  4. ^ Avi Shlaim (). The Iron Wall: Israel and the Arab World. Penguin Books. pp. 229, 230. ISBN 978-0-14-028870-4. In January 1964 an Arab League summit meeting convened in Cairo. The main item on the agenda was the threat posed by Israel's diversion of water … The preamble to its decision stated: "The establishment of Israel is the basic threat that the Arab nation in its entirety has agreed to forestall. And Since the existence of Israel is a danger that threatens the Arab nation, the diversion of the Jordan waters by it multiplies the dangers to Arab existence. Accordingly, the Arab states have to prepare the plans necessary for dealing with the political, economic and social aspects, so that if necessary results are not achieved, collective Arab military preparations, when they are not completed, will constitute the ultimate practical means for the final liquidation of Israel 
  5. ^ Masahiro Murakami (). Managing Water for Peace in the Middle East; Alternative Strategies. United Nations University Press. pp. 287–297. ISBN 978-92-808-0858-2. Accesat în . The book appears in: http://archive.unu.edu/unupress/unupbooks/80858e/80858E0m.htm . The initial diversion capacity of the National Water Carrier without supplementary booster pumps was 320 million m3, well within the limits of the Johnston Plan. ......Shortly before completion of the Israeli Water Carrier in 1964, an Arab summit conference decided to try to thwart it. Discarding direct military attack, the Arab states chose to divert the Jordan headwater......the Arab states chose to divert the Jordan headwaters.......diversion of both the Hasbani and the Banias to the Yarmouk.....According to neutral assessments, the scheme was only marginally feasible; it was technically difficult and expensive......Political considerations cited by the Arabs in rejecting the 1955 Johnston Plan were revived to justify the diversion scheme. Particular emphasis was placed on the Carrier's capability to enhance Israel's capacity to absorb immigrants to the detriment of Palestinian refugees. In response, Israel stressed that the National Water Carrier was within the limits of the Johnston Plan......the Arabs started work on the Headwater Diversion project in 1965. Israel declared that it would regard such diversion as an infringement of its sovereign rights. According to estimates, completion of the project would have deprived Israel of 35% of its contemplated withdrawal from the upper Jordan, constituting one-ninth of Israel's annual water budget.......In a series of military strikes, Israel hit the diversion works. The attacks culminated in April 1967 in air strikes deep inside Syria. The increase in water-related Arab–Israeli hostility was a major factor leading to the June 1967 war. 
  6. ^ Avertisment de citare: Eticheta <ref> cu numele occupiedSyrian nu poate fi previzualizată pentru că este definită în afara secțiunii curente sau nu este definită deloc.
  7. ^ Avertisment de citare: Eticheta <ref> cu numele korman_condemned nu poate fi previzualizată pentru că este definită în afara secțiunii curente sau nu este definită deloc.
  8. ^ Trump signs decree recognizing Israeli sovereignty over Golan Heights, Reuters, 25 March 2019
  9. ^ Lee, Matthew; Riechmann, Deb (). „Trump signs declaration reversing US policy on Golan Heights”. AP NEWS. Accesat în . 
  10. ^ Israel to send 250,000 settlers to occupied Golan
  11. ^ Statistical Abstract of Israel 2018, 2.17. Israel Central Bureau of Statistics.
  12. ^ Golan Heights profile 25 March 2019 BBC
  13. ^ Golan, BEE, volum 2, pag. 150—152
  14. ^ Ben White. „49 facts about Israel's occupation of the West Bank and Gaza Strip” (în engleză). Accesat în .