Banc Post

Bancpost
TipSocietate cu capital privat
Fondată1 iulie 1991
Desființată3 ianuarie 2019
ȚaraRomânia
SediuBucurești
Număr de stabilimente147 agenții
7 centre de afaceri (2018) [1]
Zona deservită România
Oameni cheieLeo Toderici
(Președinte Executiv - CEO)
IndustrieFinanciar-bancară
Cifra de afaceri140 milioane € (2017)[1]
Profit net14 milioane € (2017)[1]
Active totale2,3 miliarde € (2017)[1]
ProprietarBanca Transilvania (99%)
Angajați2.133 (2016)
Companie părinteBanca Transilvania
SloganBanca ta. Și a ta. Și a ta.
Prezență online
site web oficial

Bancpost a fost o bancă românească înființată în anul 1991[2] și situată în topul primelor zece bănci din punct de vedere al activelor. În aprilie 2018, Banca Transilvania a cumpărat banca și societățile afiliate de la Eurobank din Grecia pentru 226 milioane de euro, și urmează să fuzioneze până la sfârșitul anului 2018.[3]

În anul 2018, grupul Bancpost avea aproximativ 1 milion de clienți (720 mii de clienți bancari) și o rețea teritorială de 147 de unități și 7 centre de afaceri.[1][sursă independentă?]

În același an, grupul Bancpost a fost achiziționat de Banca Transilvania, devenind parte a celei mai puternice bănci din țară. [4]

Istoric

Bancpost a fost înființată la 1 iulie 1991, prin Hotărâre de Guvern, în urma reorganizării sectorului comunicațiilor și preluării unei părți a activelor companiei publice RomPostTelecom. Bancpost a fost autorizată de Banca Națională a României să opereze ca bancă universală, comercială și de economii. 

În anul 1997, Fondul Proprietății de Stat propune Bancpost pentru privatizare și lansează oferta pentru evaluarea financiară a băncii, iar în anul 2002 Bancpost devine prima bancă din sistemul bancar românesc privatizată integral. 

Primul pas pentru privatizare a fost făcut pe 2 aprilie 1999, când General Electric Capital Corporation și Banco Portugues de Investimento au achiziționat 45% din acțiunile băncii pentru 92,8 milione de dolari.[5][sursă independentă?] Banca Eurobank Ergasias din Grecia a cumpărat în mod repetat acțiuni de la cei doi investitori, iar în 2002 a obținut un ultim pachet de 17% deținut la Bancpost de către stat, achitând 20,08 milioane de dolari[5]. Până în 2005, banca elenă și-a majorat participația la 62,74% din capital[5]. În anul 2006, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC) au vândut instituției elene un pachet de peste 14,5% din capitalul băncii românești, deținerea EFG Eurobank ajungând la 77,5%. La acel moment SIF Banat Crișana, SIF Moldova, SIF Transilvania și SIF Oltenia dețineau fiecare câte 5,1% din capitalul social al Bancpost. În anul 2009, Eurobank a cumpărat acțiunile societăților de investiții financiare (SIF), ajungând la o deținere de 98,47%[6]. În aprilie 2018, Banca Transilvania a devenit proprietarul pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost[3]. Odată cu finalizarea tranzacției dintre Eurobank și Banca Transilvania a început și integrarea Bancpost în grupul Banca Transilvania.[3]

Note

Legături externe