Carloman al II-lea

Carloman al II-lea
Date personale
Născut866 d.Hr. Modificați la Wikidata
Decedat (18 ani)[2] Modificați la Wikidata
Les Andelys, Haute-Normandie, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala din Saint-Denis Modificați la Wikidata
Cauza decesuluimoarte accidentală[*]​ (accident de vânătoare[*]​) Modificați la Wikidata
PărințiLudovic al II-lea al Franței
Ansgarde of Burgundy[*][[Ansgarde of Burgundy (9th-century queen of Aquitaine)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriGisela[*]​
Ermentrud[*]​
Ludovic al III-lea al Franței
Carol al III-lea al Franței Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriking of Aquitaine[*][[king of Aquitaine |​]] (–)[1]
rege al francilor (–)[1]
Familie nobiliarăDinastia Carolingiană
Rege al Franciei Occidentale Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorLudovic al II-lea al Franței
SuccesorCarol al III-lea, împărat carolingian
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Carloman al II-lea[3] (n. 866 d.Hr. – d. , Les Andelys, Haute-Normandie, Franța) a fost rege al francilor între 879 și 884. Era fiul lui Ludovic al II-lea și al Ansgardei de Burgundia.

Biografie

Regatul lui Carloman al II-lea este reprezentat în albastru. La moartea fratelui său, Ludovic al III-lea, în 882, el va moșteni regatul acestuia (reprezentat în mov).

La 11 septembrie 878, este logodit la Troyes cu Engelberge, fiica lui Boso de Provence[4].

La 4 septembrie 879, Carloman al II-lea este încoronat la Ferrières-en-Gâtinais împreună cu fratele său Ludovic al III-lea, alături de care împarte regatul francilor occidentali în 880. În timp ce Neustria și Francia îi revin lui Ludovic, Carloman primește Aquitania și Burgundia[5].

Cei doi suverani se înțeleg să-l excludă pe Hugues, fiul nelegitim al lui Lothar al II-lea, de la orice pretenție asupra fostului regat al tatălui său[6]. Apoi, se îndreaptă împotriva lui Boson de Provence, care fusese ales rege la 15 octombrie 879 la Mantaille, lângă Vienne[5], și încoronat la Lyon de arhiepiscopul Aurélien. Împotriva lui Boson sunt organizate trei expediții militare:

  • Prima, în vara anului 880, are ca obiectiv pacificarea regiunilor Berry, Autunois și Nivernais. După ce cuceresc Mâcon, pun asediu la Vienne, alături de Carol al III-lea, regele Italiei. Însă acesta se retrage în toamnă pentru a merge în Italia, unde primește coroana imperială în februarie 881.
  • Ludovic al III-lea este nevoit să plece pentru a face față vikingilor, pe care îi zdrobește la 3 august 881, în bătălia de la Saucourt-en-Vimeu.
  • În mai 881, este lansată o a doua campanie, urmată de o a treia între iunie și august 882[7][8].

După moartea fratelui său, la 5 august 882, Carloman al II-lea abandonează asediul orașului Vienne, pe care îl încredințează lui Richard de Burgundia (care îl cucerește la scurt timp după aceea). La 9 septembrie, o adunare reunită la palatul din Quierzy îl recunoaște drept unicul rege al francilor occidentali.

În octombrie 882, înaintează spre Somme pentru a înfrunta vikingii, pe care îi învinge pe râul Aisne, la Avaux, după care se retrage la Compiègne, unde convoacă o nouă adunare pentru iarnă[9].

Denier sub Carloman al II-lea.

La adunarea de la Worms, la 1 noiembrie 882[10], Carloman al II-lea revendică, dar fără succes, restituirea jumătății occidentale a Lotharingiei de la Carol cel Gras, teritoriu pe care Ludovic al III-lea cel Tânăr i-l promisese anterior.

În 883, Carloman al II-lea suferă o înfrângere la Miannay, lângă Abbeville, împotriva invadatorilor vikingi, care devastează ținutul Somme.

În fața acestei situații, convoacă în 884 o adunare a marii nobilimi la Compiègne, unde se decide cumpărarea retragerii normanzilor în schimbul a 12.000 de livre de argint[11], o sumă enormă pentru acea epocă[5].

În martie 884, Carloman al II-lea convoacă marii nobili la Vernon și promulgă un capitular[n 1] care prevede cele mai aspre pedepse pentru cei care practică jafurile și banditismul.

Acesta este ultimul capitular carolingian[12].

După ce a obținut plecarea normanzilor, Carloman al II-lea lasă curtea la mănăstirea Les Andelys și pleacă, împreună cu câțiva tineri apropiați, la vechiul palat de vânătoare din Bézu-la-Forêt (Eure), situat între Rouen și Gournay-en-Bray[9].

Însă, la 6 decembrie 884, moare la câteva zile după ce a fost rănit accidental la picior în timpul unei partide de vânătoare în pădurea Bézu[5][13][14][15].

Deoarece Carol, ultimul fiu postum al lui Ludovic al II-lea, era prea tânăr, marii nobili ai regatului apelează la împăratul Carol al III-lea pentru a asigura regența.

Căsătorie și descendență

La 11 septembrie 878, Carloman al II-lea a fost logodit cu Engelberge, fiica foarte tânără a lui Boso de Provence[16].

Însă, stingându-se din viață prea devreme, nu s-a căsătorit și nu a avut descendență.

Stins din viață la doar 18 ani, este înmormântat la Saint-Denis.

Carloman, rănit mortal în pădurea Bézu. Pictură realizată de Jean-Charles-Joseph Rémond în 1821, expusă la Muzeul Luvru, departamentul Picturi.
Victoria lui Ludovic al III-lea și Carloman al II-lea asupra vikingilor în 879. Miniatură realizată de Jean Fouquet în secolul al XV-lea.
Ludovic al III-lea (~863-882) și Carloman al II-lea (~866-884), regi ai Franței, fii ai lui Ludovic al II-lea, asociați în 880. Pictură realizată de Steuben în jurul anului 1837, expusă la Muzeul Istoriei Franței (Versailles).

Note

  1. ^ Capitularul este un document legislativ din epoca carolingiană. Este împărțit în mici capitole numite capitula, de unde provine și denumirea de capitular.

Referințe

  1. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*]​, p. 39  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ https://www.tombes-sepultures.com/crbst_1773.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ „CAROLINGIANS”. Foundation for Medieval Genealogy (în engleză). Accesat în . 
  4. ^ Crété-Protin, Isabelle (). Église et vie chrétienne dans le diocèse de Troyes du IVe au IXe siècle (în franceză). Villeneuve-d'Ascq: Presses universitaires du Septentrion. p. 285. ISBN 978-2-85939-739-5. 
  5. ^ a b c d Gersal, Frédérick; Dumontier, Michel (). Des duchés au royaume (în franceză). Paris: Fernand Lanore. pp. 25–26. 
  6. ^ Annales de Saint-Bertin (în franceză). Manchester: Manchester University Press. . p. 221. 
  7. ^ Bautier, Robert-Henri (). „Les itinéraires des souverains et les palais royaux en 'France occidentale' de 877 à 936”. În Annie Renoux. Palais royaux et princiers au Moyen Âge (în franceză). Le Mans: Publications de l'Université du Maine. p. 103. ISBN 978-2-904037-22-1. 
  8. ^ Grat, Félix; de Font-Réaulx, Jacques; Tessier, Georges; Bautier, Robert-Henri (). Recueil des actes de Louis II le Bègue, Louis III et Carloman II, rois de France (877-884) (în franceză). Paris: Imprimerie nationale. p. XIII. 
  9. ^ a b Bautier, Robert-Henri (). „Les itinéraires des souverains et les palais royaux en 'France occidentale' de 877 à 936”. În Annie Renoux. Palais royaux et princiers au Moyen Âge (în franceză). Le Mans: Publications de l'Université du Maine. p. 104. ISBN 978-2-904037-22-1. 
  10. ^ Dubuc, Jean (). Histoire chronologique de la Normandie et des Normands : des origines à 1204 (în franceză). Paris: Eurocibles. p. 109. ISBN 978-2-914541-30-5. 
  11. ^ Depping, Georges-Bernard (). Histoire des expéditions maritimes des Normands, et de leur établissement en France au dixième siècle (în franceză). Paris: Didier. p. 200–201. 
  12. ^ Boretius, Alfred; Krause, Victor (). „287”. Monumenta Germaniae Historica, Legum Sectio II: Capitularia Regum Francorum, Tomus II (în latină). Hanovra: Hahn. 
  13. ^ Viton de Saint-Allais, Nicolas (). L'art de vérifier les dates des faits historiques, des chartes, des chroniques et autres monuments (în franceză). Paris: Moreau. p. 476. 
  14. ^ Dehaisnes, Chrétien César Auguste (). Les annales de Saint-Bertin et de Saint-Vaast : suivies de fragments d'une chronique inédite (în franceză). Paris: Mme Ve J. Renouard. p. 52. 
  15. ^ Précis analytique des travaux de l'Académie des Sciences, Belles-Lettres et Arts de Rouen (în franceză). Rouen: Imprimerie de P. Périaux. . p. 138. 
  16. ^ Grat, Félix; de Font-Réaulx, Jacques; Tessier, Georges; Bautier, Robert-Henri (). Recueil des actes de Louis II le Bègue, Louis III et Carloman II, rois de France (877-884) (în franceză). Paris: Imprimerie Nationale - Librairie C. Klincksieck. p. XXIX. 

Bibliografie

  • Grat, Félix; de Font-Réaulx, Jacques; Tessier, Georges; Bautier, Robert-Henri (). Recueil des actes de Louis II le Bègue, Louis III et Carloman II, rois de France (877-884) (în franceză). Paris: Imprimerie Nationale - Librairie C. Klincksieck. ISBN 978-2-87754-619-5. 
  • Riché, Pierre (). Les Carolingiens : une famille qui fit l'Europe (în franceză). Paris: Hachette. ISBN 978-2-01-009737-9. 
  • Mourre, Michel (). Le Petit Mourre : Dictionnaire d'Histoire universelle (în franceză). Paris: Éditions Bordas. ISBN 978-2-04-732194-2. 
  • Volkmann, Jean-Charles (). Bien connaître les généalogies des rois de France (în franceză). Paris: Éditions Jean-Paul Gisserot. ISBN 978-2-87747-208-1. 

Vezi și

Legături externe