Comitetul Patrimoniului Mondial

Comitetul Patrimoniului Mondial

Ședința Comitetului Patrimoniului Mondial din 2015
Înființare  Modificați la Wikidata
site web oficial
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Comitetul Patrimoniului Mondial (în engleză World Heritage Committee; în franceză Le Comité du patrimoine mondial) este un comitet al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură care selectează siturile care urmează să fie incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, inclusiv Lista Patrimoniului Mondial și Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, definește utilizarea Fondului Patrimoniului și alocă asistență financiară la cererea statelor membre.[1] Cuprinde reprezentanți din 21 de state[2][1] care sunt aleși de Adunarea Generală a Statelor Membre pentru un mandat de patru ani.[3] Acești membri votează deciziile și propunerile legate de Convenția Patrimoniului Mondial⁠(d) și Lista Patrimoniului Mondial.

Potrivit Convenției Patrimoniului Mondial, mandatul unui membru al comitetului este de șase ani. Multe state membre aleg însă să-și limiteze în mod voluntar mandatul la patru ani, pentru a oferi celorlalte state membre posibilitatea de a fi reprezentate.[3] De exemplu, toți membrii aleși la cea de a 15-a Adunare Generală (2005) au ales în mod voluntar să-și reducă mandatul de la șase la patru ani.[3]

Deliberările Comitetului Patrimoniului Mondial sunt sprijinite de trei organisme consultative, IUCN, ICOMOS⁠(d) și ICCROM⁠(d).[4][5]

Sesiuni

Comitetul Patrimoniului Mondial se întrunește o dată pe an pentru o sesiune ordinară pentru a discuta gestionarea siturilor patrimoniului mondial⁠(d) existente și pentru a accepta nominalizările din partea țărilor.[3] Se pot convoca și ședințe extraordinare la cererea a două treimi din statele membre.[6] Întâlnirile au loc pe teritoriul statelor membre ale Comitetului Patrimoniului Mondial, la invitația acestora. La selecția locului se ține cont de rotația între regiuni și culturi, iar locația pentru următoarea sesiune este aleasă de comitet la sfârșitul fiecărei sesiuni.[6]

Session[7] Year Date Host city
1 1977 – Franța Paris
2 1978 – Statele Unite ale Americii Washington, D.C.
3 1979 – Egipt Cairo & Luxor
4 1980 – Franța Paris
5 1981 – Australia Sydney
6 1982 – Franța Paris
7 1983 – Italia Florența
8 1984 – Argentina Buenos Aires
9 1985 – Franța Paris
10 1986 – Franța Paris
11 1987 – Franța Paris
12 1988 – Brazilia Brasília
13 1989 – Franța Paris
14 1990 – Canada Banff
15 1991 – Tunisia Carthage
16 1992 – Statele Unite ale Americii Santa Fe
17 1993 – Columbia Cartagena
18 1994 – Thailanda Phuket
19 1995 – Germania Berlin
20 1996 – Mexic Mérida
21 1997 – Italia Napoli
22 1998 – Japonia Kyoto
23 1999 – Maroc Marrakech
24 2000 – Australia Cairns
25 2001 – Finlanda Helsinki
26 2002 – Ungaria Budapesta
27 2003 – Franța Paris
28 2004 – Republica Populară Chineză Suzhou
29 2005 – Africa de Sud Durban
30 2006 – Lituania Vilnius
31 2007 – Noua Zeelandă Christchurch
32 2008 – Canada Québec
33 2009 – Spania Sevilla
34 2010 – Brazilia Brasília
35 2011 – Franța Paris
36 2012 – Rusia Sankt Petersburg
37 2013 – Cambodgia Phnom Penh
38 2014 – Qatar Doha
39 2015 – Germania Bonn
40 2016 – Turcia Istanbul
41 2017 – Polonia Cracovia
42 2018 – Bahrain Manama
43 2019 – Azerbaidjan Baku
44 2020–21 –

Programată inițial pentru 2020. Amânată și comasată cu o sesiune extinsă ținută în 2021 din cauza pandemiei de COVID-19.[8] 		Republica Populară Chineză Fuzhou
45 2022–23 –

Programată inițial pentru – la Kazan, Rusia. Amânată și comasată cu sesiunea din 2023 din cauza invaziei ruse a Ucrainei.[9][10] 		Arabia Saudită Riad
46 2024 – India New Delhi
47 2025 iunie–iulie Bulgaria Sofia

Biroul

La sfârșitul fiecărei sesiuni ordinare, comisia alege un președinte, cinci vicepreședinți și un raportor⁠(d) dintre acei membri al căror mandat va continua până la următoarea sesiune.[6] Aceștia sunt cunoscuți sub numele de Biroul, iar reprezentanții lor sunt responsabili de coordonarea activității Comitetului Patrimoniului Mondial, inclusiv de stabilirea datelor, orelor și ordinea reuniunilor de lucru.[1]

Votarea

Fiecare stat membru al Comitetului Patrimoniului Mondial are dreptul la un vot. Deciziile necesită majoritate simplă, abținerile fiind socotite ca nevotare. Se votează prin ridicarea mâinii, cu excepția cazului în care se cere un vot secret fie de către președinte, fie de către două sau mai multe state membre.[6]

Membrii

Membrii actuali ai Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO :

Member state[11] Mandate
 Argentina 2021–2025
 Belgia 2021–2025
 Bulgaria 2021–2025
 Grecia 2021–2025
 India 2021–2025
 Italia 2021–2025
 Jamaica 2023–2027
 Japonia 2021–2025
 Kazahstan 2023–2027
 Kenya 2023–2027
 Liban 2023–2027
 Mexic 2021–2025
 Qatar 2021–2025
 Rwanda 2021–2025
 Sfântul Vicențiu și Grenadine 2021–2025
 Senegal 2023–2027
 Coreea de Sud 2023–2027
 Turcia 2023–2027
 Ucraina 2023–2027
 Vietnam 2023–2027
 Zambia 2021–2025
Total 21

Critici

Au existat acuzații de politizare excesivă a deciziilor Comitetului Patrimoniului Mondial în detrimentul obiectivelor de conservare, în special în ceea ce privește noile nominalizări pentru Lista Patrimoniului Mondial, dar și în ce privește luarea în considerare a siturilor candidate pentru Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.[12] În 2010, unele state membre, între care Ungaria, Elveția și Zimbabwe, au depus un protest oficial împotriva unei astfel de politizări.[5]

Un audit extern solicitat de Comitetul Patrimoniului Mondial pentru Strategia globală a Listei Patrimoniului Mondial a concluzionat în 2011 că considerentele politice influențează într-adevăr deciziile.[5] Acesta a observat că reprezentanții comitetelor sunt din ce în ce mai mult diplomați și mai puțin experți, în ciuda articolului 9 al Convenției Patrimoniului Mondial, și a constatat că opiniile organismelor consultative adesea diverg față de deciziile Comitetului Patrimoniului Mondial. [5]

În 2016, Israelul și-a rechemat ambasadorul de la UNESCO, după ce Comitetul pentru Patrimoniul Mondial a adoptat prin vot secret o hotărâre care făcea referire la unul dintre cele mai sfinte locuri ale Ierusalimului, Muntele Templului, doar ca „loc sfânt al cultului musulman”, fără a menționa că și evreii și creștinii venerează locul.[13][14]

Comitetul a fost acuzat și de rasism și părtinire geografică pentru că ar fi favorizat înscrierea siturilor din țări occidentale și industrializate în detrimentul siturilor care aparțin așa-numitelor țări din „lumea a treia”. O mare parte din siturile de patrimoniu mondial se află în Europa, Asia de Est și America de Nord.[15][16][17][18]

Note

  1. ^ a b c UNESCO. „The World Heritage Committee”. UNESCO. Accesat în . 
  2. ^ According to the UNESCO World Heritage website, States Parties are countries that signed and ratified The World Heritage Convention. As of March 2013, there were a total of 170 State Parties.
  3. ^ a b c d „The World Heritage Committee”. UNESCO World Heritage Site. Accesat în . 
  4. ^ UNESCO World Heritage Centre. „Advisory Bodies”. UNESCO World Heritage Centre. Accesat în . 
  5. ^ a b c d Office of the External Auditor for the United Nations Scientific, Educational and Cultural Organization (2011) Independent Evaluation by the UNESCO External Auditor, Volume 1: Implementation of the Global Strategy for the Credible, Balanced and Representative World Heritage List. UNESCO Headquarters, Paris.
  6. ^ a b c d UNESCO Intergovernmental Committee for the Protection of the World Natural and Cultural Heritage (2015) Rules of Procedure. World Heritage Centre, Paris. Download available at https://whc.unesco.org/en/committee/ (27 June 2019)
  7. ^ „Sessions”. UNESCO World Heritage Site. 
  8. ^ UNESCO (). „Extended 44th World Heritage Committee session opens in Fuzhou, China”. UNESCO. Accesat în . 
  9. ^ „UNESCO indefinitely postpones planned world heritage meeting in Russia”. The Art Newspaper⁠(d). . Accesat în . 
  10. ^ „Saudi Arabia to host UNESCO's World Heritage Committee meetings in September”. Saudi Gazette⁠(d) (în engleză). . Accesat în . 
  11. ^ „46th session of the World Heritage Committee”. World Heritage Site (în engleză). . Accesat în . 
  12. ^ Meskell, Lynn (). „States of Conservation: Protection, Politics, and Pacting within UNESCO's World Heritage Committee”. Anthropological Quarterly. 87: 217–243. doi:10.1353/anq.2014.0009. 
  13. ^ Greshko, Michael (). „U.S. to Withdraw From UNESCO. Here's What That Means”. National Geographic. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Tress, Luke (). „UNESCO adopts another resolution ignoring Jewish link to Temple Mount”. The Times of Israel. Accesat în . 
  15. ^ Eliot, et al (2012). World heritage: Constructing a universal cultural order. Poetics Journal.
  16. ^ Djurberg, et al (2018). Reforming UNESCO's World Heritage. The Globalist.
  17. ^ Keough (2011). Heritage in Peril: A Critique of UNESCO's World Heritage Program. Global Studies Law Review.
  18. ^ Steiner, et al (2011). Imbalance of World Heritage List: "Did the UNESCO Strategy Work?". University of Zurich.

Legături externe