Helmuth Frauendorfer
Helmuth Frauendorfer | |
![]() Jurnalistul Helmuth Frauendorfer | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] ![]() Voiteg, Republica Populară Română, România[2] ![]() |
Decedat | (65 de ani)[3] ![]() Fürth, Germania[3] ![]() |
Cetățenie | ![]() |
Ocupație | poet, jurnalist de limba germană |
Locul desfășurării activității | Berlin[4] ![]() |
Limbi vorbite | limba germană ![]() |
Studii | Facultatea de Filologie la Universitatea din Timișoara |
Activitatea literară | |
Operă de debut | „Am Rande einer Hochzeit" |
Prezență online | |
Modifică date / text ![]() |
Helmuth Frauendorfer (n. , Voiteg, Republica Populară Română, România – d. , Fürth, Germania) a fost un poet și jurnalist de limba germană originar din România.
Bibliografie
În anul 1965 familia sa s-a mutat la Timișoara.
A fost un apropiat al poeților din Grupul de Acțiune Banat.[5]
Din anul 1979 a început să apară cu regularitate în publicații periodice de limbă germană din România.
A urmat studii de anglistică și germanistică la Facultatea de filologie din Universitatea din Timișoara, absolvite în 1984.
În perioada studenției a fost redactor al suplimentului literar al unei publicații studențești, a condus o trupă de teatru studențesc și a fost membru al unui cerc de literatură.
După absolvire a fost angajat ca profesor. În 1984 a fost reținut timp de cinci zile, interogat și bătut de ofițeri de securitate, pentru "acțiuni ostile statului"[6]. A primit interdicție de a mai publica în Banat[6]. Cu toate acestea, Editura Kriterion din București i-a publicat volumul de versuri Am Rande einer Hochzeit.
În 1986 a încercat să se angajeze corespondent la publicația Neue Literatur, aparținând Uniunii Scriitorilor din România. La cererea Uniunii Scriitorilor din România a ieșit din învățământ pentru a putea fi angajat la Neue Literatur. Cu toate acestea, în cursul unei ședințe a Uniunii Scriitorilor din România, directorul acesteia l-a declarat "persona non grata" iar Uniunea Scriitorilor nu i-a mai decernat un premiu ce-i fusese acordat. Începând din această perioadă, a rămas șomer[6].
Pe 26 ianuarie 1987 a făcut cerere de emigrare din motive politice. În consecință, a primit imediat interdicția de a mai publica în România.
În decembrie 1987 a emigrat în Germania, stabilindu-se în Berlinul de Vest.[7]
Din 1998 a trăit și a muncit la Berlin și Dresda, iar din 2000 la Berlin și Leipzig.
A fost scriitor liber profesionist și colaborator extern permanent pentru emisiunile politice de televiziune Kulturreport și Fakt (la postul ARD) și Wir (la postul MDR), unde realizează reportaje și emisiuni tip magazin.
În 1996 a scris un articol în care își exprima impresia că, deși trecuseră deja șase ani de la căderea lui Ceaușescu, oamenii mai trăiau cu trauma dictaturii în suflet.[8]
În 2010 Helmuth Frauendorfer a realizat filmul documentar “Cu spatele la zid”, despre scriitorii români de etnie germană care au fost în vizorul Securității.[9]
Scrieri
Volume de versuri:
- Am Rande einer Hochzeit, Editura Kriterion, București, 1984
- Landschaft der Maulwürfe, Editura Dipa, Frankfurt am Main, 1990
Analize social-politice
- Der Sturz des Tyrannen. Rumänien und das Ende einer Diktatur (Căderea unui tiran. România și sfârșitul unei dictaturi), Editor, împreună cu Richard Wagner, Editura Rowohlt, Reinbeck bei Hamburg, 1990;
- Die Demokratie der Nomenklatura. Zur gegenwärtigen Lage in Rumänien (Democrația nomenclaturii. Despre situația actuală în România), Editura Heinrich-Böll-Stiftung, Köln, 1991.
Distincții
- Premiul Fundației Henning-Kaufmann pentru păstrarea purității limbii germane (Preis der Henning-Kaufmann-Stiftung zur Pflege der Reinheit der deutschen Sprache) (1989).
- Premiul de încurajare al premiului pentru literatură Adam-Müller-Guttenbrunn (1982)
Note
- ^ Helmuth Frauendorfer
- ^ „An den Rand geschrieben“ (în germană)
- ^ a b Pressemitteilung zum Tod von Helmuth Frauendorfer (în germană)
- ^ „Helmuth Frauendorfer”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Biographie Rolf Bossert
- ^ a b c Banater Schriftsteller in Berlin: Helmuth Frauendorfer
- ^ Românul care și-a bătut joc de Ceaușescu în limba germană, 28 iulie 2011, Georgeta Petrovici, Evenimentul zilei
- ^ „Das Bukarest-Bild in der deutschsprachigen Gegenwartsliteratur”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Regizor neamț plecat din România comunistă: "Securiștii din Timișoara erau cam proști. I-am păcălit de la cel mai mic la cel mai mare"
Legături externe
- de Begegnung mit rumänischen und rumäniendeutschen Schriftstellerinnen und Schriftstellern Arhivat în , la Wayback Machine.
- de Helmuth Frauendorfer
- de Banater Schriftsteller in Berlin: Helmuth Frauendorfer
- http://istoriabanatului.wordpress.com/2009/11/17/mircea-rusnac-aktionsgruppe-banat-fenomen-al-disidentei-minoritare-in-romania-anilor-1970-1980
- Regizor neamț plecat din România comunistă: "Securiștii din Timișoara erau cam proști. I-am păcălit de la cel mai mic la cel mai mare", 20 iulie 2011, Ștefan Both, Adevărul