Hygrocybe
| Hygrocybe | |
|---|---|
| |
| Hygrocybe conica (pălăria vrăjitoarei) | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eukaryota |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Hygrophoraceae |
| Gen: | Hygrocybe (Fr.) P.Kumm. (1871) |
| Specia tip | |
| Hygrocybe conica (Schaeff.) P.Kumm. (1871) | |
| Sinonime | |
| |
Modifică text  |
|
Hygrocybe Elias Magnus Fries, 1849 ex Paul Kummer (1871) este un gen de ciuperci cu global 552 de specii (în Europa peste 50) a încrengăturii Basidiomycota, din ordinul Agaricales și în familia Hygrophoraceae.[1] Ciupercile apar în România, Basarabia și Bucovina de Nord din (iunie) iulie până în noiembrie pe locuri ierboase sau în asociație cu mușchii de pământ (pășuni, livezi parcuri, cimitire, margini de stradă), la liziera pădurilor, dar niciodată în ele, chiar și prin turbării, preferând preponderent un sol sărac și fără îngrășământ. Cele mai multe specii sunt saprofite, unele însă au și calități de micoriză. Tipul de specie este Hygrocybe conica (pălăria vrăjitoarei).[2][3]
Taxonomie
Genul a fost descris pentru prima dată de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries mai întâi în 1821 ca Agaricus subtrib. Hygrocybi,[4] apoi ca un subgen al genului Hygrophorus, de verificat în volumul 3 al publicației sale Summa vegetabilium Scandinaviae din 1849.[5] În anul 1871, cunoscutul micolog german Paul Kummer a descris și determinat subgenul ca unul independent sub numele valabil până în prezent (2018) în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen.[6]
Celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și pot fi neglijate.
Descriere
- Pălăria: are un diametru între 3 și 14 cm, este fragilă, higrofilă, conică până convexă, uneori turtit cocoșată cu marginea crăpată. Cuticula este higrofană, mătăsos-lucioasă, preponderent umedă, la unele specii vâscoasă, coloritul variind de la albicios peste viu galben, portocaliu-gălbui și portocaliu, peste portocaliu-roșcat la roșu înfocat, până la verde și maroniu. La soiurile toxice, începe să se înnegrească la bătrânețe, după apăsare sau leziune. Pălăria nu are un văl parțial.
- Lamelele: sunt spațiate, destul de groase, inegale, slab aderate, dar câteodată și decurente la picior, ceroase, în cele mai multe cazuri de culoare mai deschisă decât cuticula, ocazional de aceiași culoare. Muchiile pot fi dințate.
- Sporii: sunt lunguieț-elipsoidali, netezi și hialini (translucizi). Praful lor este alb sau alb-crem. Basidiile cu 4 spori au forma de măciucă subțire. Nu rar cestoidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc.
- Piciorul: are o lungime de 5 la 10 cm și o grosime de 0,5 până la 2,5 cm, este ușor detașabil de pălărie, cilindric, adesea îndoit și sucit, fibros striat longitudinal chiar ceva fin solzos, la aproape toate speciile gol pe dinăuntru. Coloritul este nu rar identic cu cel al pălăriei, baza fiind, depinde de soi, adesea mai deschisă sau închisă Ciupercile otravitoare se colorează negru prin rupere. Nu are inel.
- Carnea: este apoasă, subțire și friabilă. albicioasă până alb-gălbuie care și ea se colorează gri-violaceu până negricios în contact cu aerul după o secțiune la bureții toxici. Mirosul este imperceptibil și gustul plăcut.[7][8][9]
- Reactii chimice: nu sunt cunoscute.
Sistematică
Genul cu global 552 și în Europa peste 50 de specii este împărțit actual în 3 (4, depinde de autor) subcategorii cu per total 19 secții și 10 subsecții (2018), parțial foarte mici, cele mai multe determinate în ultimul sfert de secol.[10] Toate ciupercile ale genului fac parte din familia Hygrophoraceae.[11] Pe vremuri genul a fost mai mare. Astfel, în 1985, micologul francez Marcel Bon a hotărât subgenul Cuphophyllus cu 41 de soiuri ca gen independent, văzând diferențe (nu exterioare).[12] Apartenența câtorva soiuri la acest gen mai este discutată (de exemplu Hygrocybe virginea).[13] Mai departe, în 1959, micologul ceh Josef Herink a creat genul Gliophorus (cu de exemplu Gliophorus graminicolor sau Gliophorus versicolor, în total peste 20 de soiuri) pentru toate speciile Hygrophorus vâscoase în pălărie și picior, dar este văzut actual numai sinonim al acestui gen de mai multe autorități micologice.[14] Pe de altă parte, cercetările moleculare recente, bazate pe analiza cladistică a secvențelor ADN, sugerează că Gliophorus este monofiletic și formează un grup natural distinct de Hygrocybe. Prin urmare, ar fi potrivit să fie acceptat pe scară mai largă în viitorul apropiat ca gen propriu.[15]
Subgenuri
- Hygrocybe subgen. Humidicutis (Singer) Boertm. (2010)
- Hygrocybe subgen. Hygrocybe (Fr.) P.Kumm. (1871)
- Hygrocybe subgen. Neohygrocybe Herink (1959)
- Hygrocybe subgen. Oreocybe (Boertm.) Beis. (2002 )
Secții
|
|
Subsecții (selecție)
|
|
Specii ale genului în Europa (selecție)
|
|
|
|
Speciile europene ale genului în imagini (selecție)
-
Hygrocybe aurantiosplendens -
Hygrocybe calyptriformis -
Hygrocybe cantharellus -
Hygrocybe ceracea -
Hygrocybe chlorophana -
Hygrocybe citrina
-
Hygrocybe coccinea -
Hygrocybe coccineocrenata -
Hygrocybe flavescens -
Hygrocybe glutinipes -
Hygrocybe helobia -
Hygrocybe insipida
-
Hygrocybe irrigata -
Hygrocybe laeta -
Hygrocybe lilacina -
Hygrocybe marchii -
Hygrocybe miniata -
Hygrocybe mucronella
-
Hygrocybe nigrescens -
Hygrocybe nitrata -
Hygrocybe ovina -
Hygrocybe procera -
Hygrocybe psittacina -
Hygrocybe quieta
-
Hygrocybe reidii -
Hygrocybe spadicea -
Hygrocybe splendidissima -
Hygrocybe turunda
Valorificare
Cele mai multe specii sunt comestibile, dar nu de mare valoare culinară. Pe lângă niște soiuri foarte mici și astfel fără valoare pentru consum, mai există și câteva otrăvitoare care însă se pot identifica destul de ușor, fiindcă se colorează la leziune sau bătrânețe spre negricios (de exemplu Hygrocybe conica, Hygrocybe nigrescens sau Hygrocybe spadicea).
Adnotare
Câteva specii de Hygrocybe au fost transferate la genul Cuphophyllus, astfel de exemplu Hygrocybe colemannianus, Hygrocybe pratensis și Hygrocybe virginea.
-
Cuphophyllus colemannianus -
Cuphophyllus pratensis -
Cuphophyllus virgineus
Note
- ^ Mycobank 1
- ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 136, ISBN 978-3-8354-1839-4
- ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 112, ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1821, p. 101
- ^ Elias Fries: „Summa vegetabilium Scandinaviae, vol. 3, Editura A. Bonnier, Stockholm 1849, p. 308
- ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 26
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 45, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 104, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 301-350
- ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 104-113, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Index Fungorum
- ^ Marcel Bon: „Le genre Cuphophyllus (Donk) st.nov.”, în: „Documents Mycologiques”, Editura Société mycologique du Nord de la France vol. XIV, nr. 56, Lille, octombrie 1984, p. 9-12
- ^ Mycobank 2
- ^ D. Boertmann: „The genus Hygrocybe”, editia a 2-a, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 2010, p. 200. ISBN 978-87-983581-7-6
- ^ M. Babos, K. Halász și alții: „Preliminary notes on dual relevance of ITS sequences and pigments in Hygrocybe taxonomy”, insa jurnalul micologic „Persoonia”, nr. 26, 2011, p. 99-107
Bibliografie
- Bruno Cetto, specii din toate volumele 1-7
- Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
- Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
Materiale media legate de Hygrocybe la Wikimedia Commons