Ionel Ganea
Ionel Ganea | |||
---|---|---|---|
Informații generale | |||
Nume complet | Ioan Viorel Ganea | ||
Data nașterii | (50 de ani) | ||
Locul nașterii | Făgăraș, România | ||
Înălțime | 179 cm | ||
Poreclă | Ganezu’[1] | ||
Post | Atacant | ||
Informații despre echipă | |||
Echipa actuală | ACS Poli Timișoara (antrenor) | ||
Cluburi de seniori* | |||
Ani | Club | Ap | (G) |
1993–1994 | ICIM Brașov | ||
1994–1996 | FC Brașov | 50 | (4) |
1996–1998 | Universitatea Craiova | 56 | (22) |
1998 | Gloria Bistrița | 16 | (17) |
1999 | Rapid | 16 | (11) |
1999–2003 | Stuttgart | 107 | (34) |
2003 | Bursaspor | 16 | (5) |
2003–2006 | Wolves | 32 | (7) |
2006 | Dinamo | 18 | (14) |
2007 | Rapid | 9 | (2) |
2007–2008 | FC Timișoara | 18 | (3) |
2011 | Sănătatea Cluj | 0 | (0) |
Echipa națională | |||
Ani | Țară | Ap | (G) |
1999–2006 | România | 45 | (19) |
Echipe antrenate | |||
2009-2010 | Dinamo (secund) | ||
2010 | Dinamo II | ||
2011 | Sănătatea Cluj | ||
2012 | Rapid Ghidighici | ||
2013-2014 | U Cluj | ||
2014-2015 | Rapid | ||
2015 | Dunărea Călărași | ||
2016 | Voluntari | ||
2018- | ACS Poli Timișoara | ||
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern | |||
Modifică date / text |
Ioan Viorel Ganea (n. , Făgăraș, Brașov, România) este un fost fotbalist român, în prezent antrenor la ACS Poli Timișoara, și care a jucat în echipa națională de fotbal a României, alături de care a participat la EURO 2000. A fost golgheterul Diviziei A în sezonul 1998-1999, când a marcat 28 de goluri. După retragerea din activitate, a devenit director sportiv la Dinamo București, pentru ca apoi să preia funcția de antrenor secund al echipei, în mandatul antrenorului Cornel Țălnar. În 2010 a ocupat funcția de antrenor principal la echipa FC Dinamo II București.[3] Pe data de 27 martie 2012 a fost numit ca antrenor principal al formației FC CSCA-Rapid Chișinău.[4]
Cariera de fotbalist
Ganea a debutat în Divizia A la FC Brașov, în 1994. În vara anului 1998 a ajuns la Gloria Bistrița, pentru care în turul campionatului 1998-1999 a marcat 17 goluri. În pauza de iarnă s-a transferat la Rapid București pentru care a marcat alte 11 goluri, totalul de 28 aducându-i titlul de golgheter al Diviziei A. În același sezon a câștigat titlul de campion al României cu echipa bucureșteană.
Evoluțiile sale i-au adus o ofertă din Germania, în vara anului 1999 semnând cu VfB Stuttgart, echipă la care a evoluat timp de cinci sezoane. La expirarea contractului, Ganea a plecat liber la Bursaspor, în Turcia, unde a petrecut doar șase luni. După rezilierea contractului de comun acord, a semnat o înțelegere cu gruparea engleză Wolverhampton Wanderers. Echipa a retrogradat la finalul sezonului 2003-2004 din Premier League, dar Ganea a mai rămas doi ani, jucând în liga a doua engleză.
În 2006 a revenit în România, semnând un contract pentru un sezon cu Dinamo București, dar înțelegerea a fost ruptă la jumătatea timpului în ianuarie 2007 ajungând din nou la Rapid. Nici aici nu și-a dus contractul scadent în 2009 până la capăt, înainte de startul sezonului 2007-2008 ajungând la FC Timișoara, echipă la care avea să-și încheie cariera de jucător.
Echipa națională
Ionel Ganea a debutat la prima reprezentativă a României la data de 3 martie 1999, într-un meci împotriva Estoniei, în care a și marcat ambele goluri ale victoriei României cu 2-0. A evoluat pentru România la EURO 2000, marcând golul victoriei împotriva naționalei Angliei, în ultimul meci din grupă, dintr-un penalti venit în minutele de final. A jucat în total 45 de meciuri la națională și a înscris 19 goluri.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.[5][6]
Controverse
Într-un meci dintre naționala României și Scoția, din 2004, Ganea l-a faultat dur pe scoțianul John Kennedy, producându-i acestuia o ruptură de ligamente la genunchi.[7] Jucătorul care atunci avea 21 de ani și-a anunțat ulterior retragerea din fotbal, nereușind să-și mai revină complet.[8]
În aprilie 2006, Ganea și-a criticat dur antrenorul de la Wolverhampton Wanderers, Glenn Hoddle, declarând despre acesta că este cel mai dificil antrenor cu care a lucrat vreodată.[9]
În 2007, într-unul dintre primele sale meciuri la FC Timișoara, disputa cu fosta sa echipă, Rapid, Ganea l-a agresat pe arbitrul asistent Dorin Mudura,[10] primind inițial o suspendare de 22 de etape, redusă apoi la 16 etape.[11]
În septembrie 2011 a revenit pe teren pentru Sănătatea Cluj, echipă al cărei antrenor era, jucând o repriză în șaisprezecimile cupei României într-un meci pierdut în fața echipei Steaua București cu 4-0.[12]
FC Voluntari
În ianuarie 2016, Ionel Ganea a fost pus antrenor al echipei FC Voluntari de președintele de onoare Mitică Dragomir, dar a rezistat doar trei luni. În 2018, a devenit antrenor al echipei proaspăt retrogradate în Liga a II-a ACS Poli Timișoara.
Note
- ^ Ionel Ganea, fost internațional: „Sunt în primii 15 atacanți ai României“, 17 ianuarie 2012, Sebastian Perju, Adevărul
- ^ Ionel Ganea, Transfermarkt, accesat în
- ^ „Ionel Ganea, antrenor la Dinamo II”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ionel Ganea este noul antrenor al echipei „CSCA-Rapid”, Arhivat în , la Wayback Machine. fcrapid.md, 27 martie 2012
- ^ „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 5. Accesat în .
- ^ „Decorarea unor personalități ale fotbalului românesc”. Administrația Prezidențială. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Kennedy sta un an pe tusa”. Ziua. . Accesat în .[nefuncțională]
- ^ „Ganea l-a scos din fotbal: Jonh Kennedy si-a anuntat retragerea”. Ziare.com. . Accesat în .
- ^ „Ganea fires angry broadside at Hoddle” (în engleză). Footballnetwork.net. . Accesat în .
- ^ „Final de cariera pentru Ganea?”. HotNews. . Accesat în .
- ^ „Ionel Ganea - pedeapsa redusa cu 6 etape”. HotNews. . Accesat în .
- ^ Steaua merge în optimile Cupei, după 4-0 cu Sănătatea Cluj, 22 septembrie 2011, gsp.ro
Legături externe
Articole biografice
- Ganea, dom’ profesor din Liga a III-a, 8 august 2010, Marius Pitaru, Bogdan Savin, Adevărul
|
|
|