Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Imperiul Neo-Babilonian, Noul Imperiu Babilonian, sau al Doilea Imperiu Babilonian a fost un stat care a dominat Mesopotamia între anii 626 și 539 î.Hr..[1] În cursul celor trei secole premergătoare înființării sale (911-cca. 612 î.Hr.), Babilonia s-a aflat sub dominația vecinilor săi nordici din Asiria. Babilonia și Asiria împărțeau,[2] în esență, aceeași limbă, religie, cultură, istorie și etnicitate, dar relațiile politice dintre cele două entități au fost de multe ori încordate sau volatile.
Asirienii au reușit să-și mențină dominația asupra babilonienilor de-a lungul perioadei neo-asiriene,[3] fie câștigându-le loialitatea prin acordarea de privilegii crescute, fie prin forța armelor, dar în cele din urmă situația s-a schimbat radical în 627 î.Hr. prin moartea ultimului mare conducător neo-asirian, Assurbanipal. În anul următor, Babilonia s-a răzvrătit sub conducerea lui NabopolassarCaldeeanul. În alianță cu mezii, acesta a distrus orașul Ninive în 612 î.Hr.,[4] iar tronul imperiului a fost din nou transferat către Babilonia, după mai bine de o mie de ani de la domnia ultimului rege babilonian, pe nume Hammurabi.
Perioadă neo-babiloniană a cunoscut o mare înflorire în arhitectură, artă și știință.
