Prim-ministru al Iugoslaviei

Primul-ministru al Iugoslaviei (în sârbocroată Премијер Југославије / Premijer Jugoslavije) a fost șeful guvernului statului iugoslav. De-a lungul existenței această atribuție a fost cunoscută sub diverse titulaturi.

Regatul sârbilor, croaților și slovenilor a fost înființat prin unificarea Regatului Serbiei (Muntenegru se unise cu Serbia cu cinci zile anterior, în timp ce regiunile Kosovo și Metohia, Baranya, Sirmia, Banat, Bácska și Macedonia Vardarului făceau parte din Serbia înainte de unificare) și Statul provizoriu al slovenilor, croaților și sârbilor (format din teritoriile fostei monarhii austro-ungare) la 1 decembrie 1918.

Până la 6 ianuarie 1929, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor a fost o monarhie parlamentară. În acea zi, regele Alexandru I a abolit Constituția Vidovdan (adoptată în 1921), a prorogat Adunarea Națională și a introdus o dictatură personală (așa-numita Dictatura de la 6 ianuarie).^[1][2] El a redenumit țara în „Regatul Iugoslaviei” la 3 octombrie 1929 și, deși a introdus Constituția din 1931, a continuat să se comporte de facto ca un monarh absolut până la asasinarea sa la 9 octombrie 1934, în timpul unei vizite de stat în Franța. După asasinarea sa, monarhia parlamentară a fost restabilită.

Regatul Iugoslaviei a fost învins și ocupat la 17 aprilie 1941 după invazia germană.

După invazia puterilor Axei și împărțirea Regatului Iugoslaviei, rezistența partizanilor din Iugoslavia ocupată a format un consiliu deliberativ, Consiliul Antifascist de Eliberare Națională a Iugoslaviei (AVNOJ) în 1942. La 29 noiembrie 1943, AVNOJ a proclamat Federația Democrată a Iugoslaviei iar Comitetului Național de Eliberare a Iugoslaviei (NKOJ), condus de Iosip Broz Tito, i-au fost atribuite puteri guvernamentale. Josip Broz Tito a primit recunoaștere din partea Aliaților la Conferința de la Teheran, iar guvernul regalist din exil de la Londra a fost presat să convină asupra unei fuziuni cu NKOJ. Pentru înfăptuirea acestui lucru, Ivan Šubašić a fost numit de regele Petru al II-lea să reprezinte guvernul londonez.

Pentru o perioadă, Iugoslavia a avut doi prim-miniștri recunoscuți și două guverne recunoscute (ambele au convenit să fuzioneze în mod oficial cât mai curând posibil): Iosip Broz Tito care a condus NKOJ în Iugoslavia ocupată și Ivan Šubašić care reprezenta guvernul regelui din exil de la Londra. Odată cu acordul Tito-Šubašić din 1944, cei doi prim-miniștri au convenit ca noul guvern comun să fie condus de Tito. După eliberarea capitalei Iugoslaviei, Belgrad, în octombrie 1944, guvernul comun a fost format oficial la 2 noiembrie 1944, cu Iosip Broz Tito în funcția de prim-ministru.

La sfârșitul războiului, au avut loc alegeri care s-au încheiat cu o victorie copleșitoare pentru Frontul Popular condus de Tito. Noul parlament l-a detronat pe regele Petru al II-lea la 29 noiembrie 1945 și a proclamată Republica Populară Federativă Iugoslavia (în 1963, statul a fost redenumit în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia). Guvernul a fost condus pentru prima dată de un prim-ministru până la 14 ianuarie 1953, când reformele majore ale descentralizării au reorganizat guvernul în Consiliul Executiv Federal prezidat de un președinte, care era de obicei numit „prim-ministru” din surse non-iugoslave. Iosip Broz Tito a ocupat postul din 1944 până în 1963; începând cu anul 1953 a fost Președinte al Republicii.

Cinci din nouă șefi de guvern ai Iugoslaviei din perioadă respectivă erau de etnie croată. Trei erau din Croația propriu-zisă (Iosip Broz Tito, Mika Špiljak și Milka Planinc), pe când doi erau croați bosniaci (Branko Mikulić și Ante Marković). Cu toate acestea, Ante Marković, deși era croat din Bosnia și Herțegovina prin naștere, a fost un politician al Croației precum Špiljak și Planinc, care a exercitat (în momente diferite) atât funcția de prim-ministru, cât și cea de președinte al președinției acelei entități federale.

Începând cu anul 1992, numele complet al funcției a fost Președinte al Guvernului Federal al Republicii Federale din Iugoslavia (în sârbă Predsednik Savezne Vlade Savezne Republike Jugoslavije), iar după reformele constituționale din 2003, titlul a fost de Președinte al Consiliului de Miniștri din Serbia și Muntenegru (în sârbă Predsednik Saveta ministara Srbije i Crne Gore). În 2003 această funcție a fuzionat cu cea șef de stat pentru a ca o singură persoană să dețină ambele funcții de Președinte al Serbiei și Muntenegrului și de Președinte al Consiliului de Miniștrii din Serbia și Muntenegru

Au existat cinci președinți ai Guvernului Federal al RF Iugoslavia după ce a obținut independența față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia în 1992 până la dispariția sa în 2003. Svetozar Marović din Partidul Democrat al Socialiștilor din Muntenegru a fost singurul președinte al Consiliului de Miniștri din Serbia și Muntenegru după reformele sale constituționale și reconstituirea sub formă de confederație. A fost investit la 7 martie 2003. După declararea independenței Muntenegrului, la 3 iunie 2006, președintele Consiliului de Miniștri a anunțat la 4 iunie 2006 încetarea mandatului.

Prim-ministru			Etnie	Partid	Data începerii mandatului	Data sfârșitului mandatului
Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (1918-1929)
		Nikola Pašić (interimar)	Sârb	Partidul Popular Radical	1 decembrie 1918	22 decembrie 1918
		Stojan Protić	Sârb	Partidul Popular Radical	22 decembrie 1918	16 august 1919
		Ljubomir Davidović	Sârb	Parditul Democrat	16 august 1919	19 februarie 1920
		Stojan Protić	Sârb	Partidul Popular Radical	19 februarie 1920	16 mai 1920
		Milenko Vesnić	Sârb	Partidul Popular Radical	16 mai 1920	1 ianuarie 1921
		Nikola Pašić	Sârb	Partidul Popular Radical	1 ianuarie 1921	28 iulie 1924
		Ljubomir Davidović	Sârb	Parditul Democrat	28 iulie 1924	6 noiembrie 1924
		Nikola Pašić	Sârb	Partidul Popular Radical	6 noiembrie 1924	8 aprilie 1926
		Nikola Uzunović	Sârb	Partidul Popular Radical	8 aprilie 1926	17 aprilie 1927
		Velimir Vukićević	Sârb	Partidul Popular Radical	17 aprilie 1927	28 iulie 1928
		Anton Korošec	Sloven	Partidul Popular Sloven	28 iulie 1928	7 ianuarie 1929
Regatul Iugoslaviei (1929-1945)
		Petar Živković	Sârb	Partidul Național Iugoslav	7 ianuarie 1929	4 aprilie 1932
		Vojislav Marinković	Sârb	Partidul Național Iugoslav	4 aprilie 1932	3 iulie 1932
		Milan Srškić	Sârb	Partidul Național Iugoslav	3 iulie 1932	27 ianuarie 1934
		Nikola Uzunović	Sârb	Partidul Național Iugoslav	27 ianuarie 1934	22 decembrie 1934
		Bogoljub Jevtić	Sârb	Partidul Național Iugoslav (până în 1935)	22 decembrie 1934	24 iunie 1935
				Uniunea Radicală din Iugoslavia (începând cu 1935)
		Milan Stojadinović	Sârb	Uniunea Radicală din Iugoslavia	24 iunie 1935	5 februarie 1939
		Dragiša Cvetković	Sârb	Uniunea Radicală din Iugoslavia	5 februarie 1939	27 martie 1941
		Dušan Simović	Sârb	Independent	27 martie 1941	12 ianuarie 1942
		Slobodan Jovanović	Sârb	Independent	12 ianuarie 1942	26 iunie 1943
		Miloš Trifunović	Sârb	Partidul Popular Radical	26 iunie 1943	10 august 1943
		Božidar Purić	Sârb	Independent	10 august 1943	8 iulie 1944
		Ivan Šubašić	Croat	Partidul Țărănesc Croat	8 iulie 1944	2 noiembrie 1944
Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (1945-1992)
		Iosip Broz Tito	Croat	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	2 noiembrie 1944	29 iunie 1963
		Petar Stambolić	Sârb	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	29 iunie 1963	16 mai 1967
		Mika Špiljak	Croat	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	16 mai 1967	18 mai 1969
		Mitja Ribičič	Sloven	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	18 mai 1969	30 iulie 1971
		Džemal Bijedić	Bosniac	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	30 iulie 1971	18 ianuarie 1977
		Veselin Đuranović	Muntenegrean	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	18 ianuarie 1977	16 mai 1982
		Milka Planinc	Croat	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	16 mai 1982	15 mai 1986
		Branko Mikulić	Croat	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	15 mai 1986	16 martie 1989
		Ante Marković	Croat	Liga Comuniștilor din Iugoslavia	16 martie 1989	20 decembrie 1991
				Uniune Forțelor Reformatoare din Iugoslavia
		Aleksandar Mitrović (interimar)	Sârb	Partidul Socialist din Serbia	20 decembrie 1991	14 iulie 1992
Republica Federală Iugoslavia (1992-2003)
		Milan Panić	Sârb	Independent	14 iulie 1992	9 februarie 1993
		Radoje Kontić	Muntenegrean	Partidul Democratic al Socialiștilor din Muntenegru	9 februarie 1993	19 mai 1998
		Momir Bulatović	Muntenegrean	Partidul Popular Socialist din Muntenegru	19 mai 1998	4 noiembrie 2000
		Zoran Žižić	Muntenegrean	Partidul Popular Socialist din Muntenegru	4 noiembrie 2000	24 iulie 2001
		Dragiša Pešić	Muntenegrean	Partidul Popular Socialist din Muntenegru	24 iulie 2001	7 martie 2003
Uniunea Statală Serbia și Muntenegru (2003-2006)
		Svetozar Marović	Muntenegrean	Partidul Democratic al Socialiștilor din Muntenegru	7 martie 2003	3 iunie 2006

• Jelavich, Barbara (2001). Istoria Balcanilor: Secolul XX. Institutul European. ISBN 973-611-154-7. 
• Zbuchea, Gheorghe (2001). Istoria Iugoslaviei. Corint. ISBN 973-653-128-7.