Regele României


Regele Carol I
Consoarte
   Regina Elisabeta
Copii
   Principesa Maria
Regele Ferdinand I
Consoarte
   Regina Maria
Copii
   Prințul Carol
   Prințul Nicolae
   Principesa Elisabeta
   Regina Maria, Regina Consoarte a Iugoslaviei
   Principesa Ileana
   Prințul Mircea
Carol
Soție
   Regina Elena, Regina Mama a României
Copii
   Prințul Mihai
Regele Mihai I
Soție
   Regina Ana
Copii
   Principesa Moștenitoare Margareta
   Principesa Elena
   Irina Walker
   Principesa Sofia
   Principesa Maria
Majestatea Sa Margareta
Soț
   Principele Radu
Pavilionul regelui (1881-1922)
Pavilionul regelui, în forma adoptată de regele Carol al II-lea (1930-1947)

Regele României a fost titlul oficial al conducătorului Regatului României din 1881 până în 1947, când România a fost proclamată republică de către autoritățile comuniste.

Scurt istoric

Statul Român s-a numit Principatele Unite Române până în 1862, după Mica Unire din 1859 a statelor vasale Sultanatului Otoman, Țara Românească (Principatul Valahiei) și Țara Moldova (Principatul Moldovei), sub Alexandru Ioan I Cuza ca principe. Cuza a devenit atât Principe al Valahiei, cât și Principe al Moldovei în 1859. Din 1862, Statul Român ia denumirea de Principat al României, iar Cuza ia titlul de Principe al României. A fost detronat în 1866 de către Parlament, care a invitat apoi un principe german din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol să devină noul Principe al României.

Independența României față de Sultanatul Otoman a fost recunoscută oficial în 1878 la Congresul de la Berlin; principatul a devenit regat în 1881, cu Principele Carol drept primul ei rege, Carol I.

România a fost o monarhie constituțională in cea mai mare parte din existența ei ca regat, cu excepția perioadei 1938-1944, în timpul dictaturii personale a Regelui Carol II (1938-1940), precum și a celei a mareșalului Ion Antonescu (1940-1944). În timpul acestei din urmă dictaturi, România a fost, în mod efectiv, o monarhie absolută, de drept divin: Regele Mihai a domnit a doua oară fără vreun jurământ pe Constituție și fără votul de aprobare al vreunui Parlament, inițial suspendat, redeschis abia mai târziu, în 1946. În schimb, Mihai I a fost încoronat[1] cu Coroana de Oțel și uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală din București, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940[2]. Astfel, Mihai I a domnit a doua oară doar „prin Grația Lui Dumnezeu”[1], ca rege absolut, de drept divin, nu și constituțional. Legal, însă, Mihai I nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al Armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline[3], numit „Conducător”.

Listă de regi ai României

Pentru lista conducătorilor de dinainte de 1866, vezi:

Vezi lista președinților României (șefi de stat republicani) de după 1947.

NumeDurată de viațăÎncoronareSfârșit domnieNoteFamiliaImagine
Carol I20 aprilie 1839(1839-04-20) (75 de ani)15 martie 188110 octombrie 1914ales Principe al României în 1866, devenit Rege al României în 1881Hohenzollern-Sigmaringen
Ferdinand I
  • Întregitorul, cel leal
24 august 1865(1865-08-24) (61 de ani)10 octombrie 191420 iulie 1927nepot al Regelui Carol IHohenzollern-Sigmaringen
Mihai I
(prima domnie)
[4]
25 octombrie 1921(1921-10-25) (96 de ani)20 iulie 19278 iunie 1930nepot al Regelui Ferdinand I
(a domnit sub regența Principelui Nicolae)
Hohenzollern-Sigmaringen
Carol al II-lea15 octombrie 1893(1893-10-15) (59 de ani)8 iunie 19306 septembrie 1940fiu al Regelui Ferdinand IHohenzollern-Sigmaringen
Mihai I
(a doua domnie)
[5]
25 octombrie 1921(1921-10-25) (96 de ani)6 septembrie 194030 decembrie 1947fiu al Regelui Carol al II-leaHohenzollern-Sigmaringen

Listă de regine ale României

NumeDurată de viațăÎncoronareSfârșit domnieNoteFamiliaImagine
Elisabeta29 decembrie 1843(1843-12-29) (72 de ani)15 martie 188110 octombrie 1914consoartă a Regelui Carol I
Maria29 octombrie 1875(1875-10-29) (62 de ani)10 octombrie 191420 iulie 1927consoartă a Regelui Ferdinand IEdinburgh (Saxa-Coburg și Gotha)
Elena2 mai 1896(1896-05-02) (86 de ani)8 iunie 19306 septembrie 1940consoartă a Regelui Carol al II-lea
(Regină-Mamă a României în a doua domnie a Regelui Mihai I)
Grecia și Danemarca (Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg)

Arbore genealogic

Note

  1. ^ a b Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, situl oficial al Familiei Regale a României la data de 22 februarie 2008
  2. ^ "Bucuriile suferinței", Volumul 2, "De vorbă cu câțiva intelectuali", de pr. Dimitrie Bejan, situl "Sfaturi Ortodoxe" la data de 22 februarie 2008
  3. ^ "Decret regal privind investirea generalului Ion Antonescu cu depline puteri", 5 septembrie 1940
  4. ^ Regența fiind formată din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație).
  5. ^ Ion Antonescu fiind Conducător între 6 septembrie 1940 - 23 august 1944.

Legături externe

Vezi și