RMS Titanic
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
| Din seria Vapoare | |
| |
|
Cunard Line | |
|
White Star Line | |
|
P&O | |
|
Vase românești | |
|
Vase germane | |
|
Vase japoneze | |
RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La patru zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20 în dimineața următoare. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1519 persoane din 2228 (supraviețuitori:714) [1] în unul din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.
Pachebotul RMS Titanic, din clasa Olympic, a fost deținut de compania White Star Line și a fost construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2228 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în mare parte, de faptul că deși îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente doar pentru 1178 de persoane. Un număr mare de bărbați au murit din cauza protocolului „femeile și copiii întâi”.
Titanic a fost proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri și a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. A fost un mare șoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, Titanicul s-a scufundat și, faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale, au oferit o notă ironică asupra tragediei. Nebunia din media legată de faimoasele victime ale Titanicului, legendele despre scufundare, schimbările efectuate în legislația maritimă și descoperirea epavei au contribuit la interesul publicului larg.
În aprilie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la scufundarea navei.[2]
Construcția
Titanicul a fost construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast și a fost proiectat pentru a concura cu navele companiei rivale Cunard, RMS Mauretania și RMS Lusitania. Titanic, alături de RMS Olympic și Britannic (care inițial a fost numită Gigantic) au fost concepute pentru a fi cele mai mari și luxoase nave construite vreodată. Proiectanții erau Lord Pirrie, director atât la Harland and Wolff cât și la White Star Line, arhitectul naval Thomas Andrews, managerul în construcții și șeful departamentului de proiectare și Alexander Carlisle, manager general al șantierului.
Construcția Titanicului, finanțată de J.P. Morgan și compania sa, International Mercantile Marine, a început pe 31 martie 1909. Coca navei a fost lansată la apă pe 31 mai 1911 iar echiparea a fost finalizată pe 31 martie 1912. Titanicul măsura 269,1 m lungime, avea o lățime de 28 de metri, o greutate de 46.328 de tone și o înălțime de la linia de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de arzătoare cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) și o putere maximă de 59.000 CP. Numai trei din cele patru coșuri înalte de 19 metri erau funcționale; al patrulea, folosit numai pentru ventilație, a fost adăugat pentru a face nava mai impresionantă. Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj.
Caracteristici
Titanic a surclasat toate rivalele în lux și opulență. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziție un bazin de înot, o sală de sport, un teren de squash, băi turcești, baie electrică și o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă și alte decorațiuni. De asemenea, cafeneaua pariziană oferea mâncăruri pentru pasagerii de la clasa întâi, cu o verandă luminată natural și prevăzută cu gratii. Existau biblioteci și frizerii atât la clasa întâi cât și la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin și mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu trei lifturi electrice la clasa întâi și două la clasa a doua. De asemenea, mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur și două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor. Pasagerii de la clasa întâi plăteau scump pentru acest lux. Cel mai scump bilet pentru o singură călătorie trans-atlantică la clasa întâi costa 875 de lire sterline (64.204 la nivelul anului 2011) sau 4.375 de dolari (99.237 la nivelul anului 2011).
Titanicul era aproape identic cu nava-soră Olympic. Deși avea mai mult spațiu și, ca atare, un tonaj mai mare, coca avea o lungime aproape identică cu a Olympic-ului. Două dintre cele mai importante diferențe erau faptul că jumătate din puntea de promenadă A (aflată sub puntea principală) era închisă, pentru protecție împotriva vremii neprielnice, iar configurația punții B era diferită de cea a Olympicului. La construcție, Olympicul nu avea cafenea pariziană. Aceasta a fost adăugată în 1913. Luminile care în timpul nopții luminau puntea A erau rotunde, în vreme ce pe Olympic erau ovale. Puntea de comandă a Titanicului era mai lungă și mai îngustă decât a Olympicului. Acestea, plus alte modificări, au făcut ca Titanicul să fie cu 1.004 tone mai greu decât Olympicul și, ca atare, să fie cea mai mare navă de pasageri din lume în timpul călătoriei sale inaugurale.
Naufragiul
 | Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
La data de 10 aprilie 1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare.
După ce a mai primit persoane la bord din Cherbourg, Franța și Queenstown, Irlanda, Titanic a navigat în Atlantic cu 2224 de persoane la bord.
Căpitanul a ordonat viteză maximă, 23 Nd (43 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 59.000 de cai putere.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.
Pe data de 14/04/1912,Titanicul s-a lovit de un iceberg, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei (cinci compartimente). După 2 ore și 40 minute, pe 15 aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 părți.
În cele 20 de bărci de salvare au intrat 710 de oameni. Restul de 1514 au murit în apa înghețată a Atlanticului.
În urma impactului cu icebergul, cinci din compartimentele etanșe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith și Thomas Andrews (designerul șef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situației. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranță. La nici jumătate de oră de la impact, ofițerii și echipajul erau mobilizați pentru acțiunea de evacuare de urgență. Au început să pregătească bărcile de salvare și pasagerii instruiți prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei.
Din păcate oamenii de la bord nu erau de loc îngrijorați, fiind pe un vapor de "nescufundat", se simțeau în deplină siguranță. Momentan nu era niciun semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punțile inferioare, apa se ridica rapid ajungând la capătul superior al compartimentelor etanșe și de acolo pe punți de unde ajungea cu ușurință în următorul compartiment. Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundați și începe panica, dar porțile de acces la punțile superioare sunt închise. În bărcile de salvare au prioritate pasagerii de la clasa întâi.
Conștienți că bărcile nu sunt suficiente pentru toți, ofițerii încep să pună în bărci doar femeile și copiii. Oamenii sunt neîncrezători la ideea de a se sui în bărci și mulți preferă să rămână la bordul navei unde se simțeau mult mai în siguranță, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauție și vor fi aduși înapoi la bord.
Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbați. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Oceanul era foarte limpede, fără nici un val iar cerul era plin de stele și senin, fără Lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie și în mijlocul Atlanticului de Nord. Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia unde oamenii sunt ținuți închiși în spatele ușilor din oțel și amenințați cu arma de către ofițeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale navei sau nu ajung la porțile care erau deschise. Din când în când, se mai permite accesul femeilor și copiilor. Nivelul apei crește tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede și înclinația este din ce în ce mai mare. Panica începe și pe punțile superioare unde devine evident că vasul chiar se scufunda și nu sunt destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia găsesc calea de ieșire afară. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operațiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima barcă. În total 18 bărci au fost lansate. Mai sunt însă două bărci pe punte, care încep să fie umplute cu oameni, dar situația devine tot mai dramatică deoarece vaporul se scufundă din ce în ce mai repede și apa ajunge la nivelul punților unde se află aceste ultime bărci. Curând apa ajunge la nivelul primului coș, acesta se prăbușește strivind oamenii și generând un val ce răstoarnă una din bărci. Această barcă răsturnată este folosită drept plută de mai mulți oameni aflați în apă. În vapor, apa ajunge la punțile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulți oameni mor înecați aici. Afară, pe punți este haos total și panică, toate bărcile au plecat iar oamenii devin conștienți că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură și filme care le-au portretizat în nenumărate modalități: ultimul cântec al orchestrei, imnul "Nearer My God To Thee" (mai aproape de Dumnezeul meu.), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ținut o predică, vesela, mobilierul și nenumăratele opere de artă începând să alunece și să se prăbușească.
Povestea scufundării Titanicului este o poveste de lașitate și eroism: un băiat ce a intrat într-o barcă de salvare deghizat în femeie, mai mulți bărbați ce s-au furișat în barcă și au stat ascunși sub fustele femeilor, Bruce Ismay care după câteva momente de panică și isterie, profită de un moment de neatenție al unui ofițer și se urcă în barca de salvare, înaintea femeilor și copiilor. Însă orchestra care a cântat până la sfârșit, multe femei care și-au dat locul din barcă prietenelor sau surorilor, Ida Strauss care a refuzat să se ducă în barcă fără soțul ei Isador și hotărăște să rămână cu el pe vas, poștașii care au murit înecați în vapor încercând să salveze corespondența și multe alte povești de eroism. Căpitanul Smith este văzut ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se știe ce sa întâmplat cu el cu toate că moartea sa a fost prezentată în diferite feluri în diferite filme. Benjamin Guggenhein și Thomas Andrews sunt printre oamenii iluștrii care au rămas în Titanic și s-au dus cu el la fund.
Cuprins de haos și panică vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade sau chiar mai mult. În acest moment pupa este scoasă afară din apă și se pot vedea elicele imense ale navei. Practic este ca o clădire de 25 de etaje. Luminile se sting dintr-o dată lăsând scena în întunericul unei nopți fără Lună. Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte așa că punțile și suprastrucura cedează brusc și nava se rupe în două.
Felul în care s-a rupt de fapt este controversat, noile teorii susțin că ruptura a început mai devreme, încetișor, însă imaginea din filmul (Titanic din 1997 )cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil aproape de adevăr. Apoi partea din față se umple de apă imediat, se scufundă. Aceasta devine aproape verticală și rămâne așa timp de câteva minute. Partea din față se detașează și se duce la fund iar peste câteva minute și pupa păstrându-și poziția verticală se scufundă, ceea ce este descris de bucătarul șef al vasului (care este singurul supraviețuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul.
La ora 2:20, 15 aprilie 1912 Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăți ale sale se află la o adâncime de 4 km pe fundul mării și se află la o distanță de aproape 2 km una față de alta. Partea din față s-a păstrat oarecum intactă iar cea din spate este foarte distrusă. 1500 de oameni au ajuns în apele înghețate ale oceanului. Supraviețuitorii descriu scena drept terifiantă cu sute de țipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apa și 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă liniste. Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe bieții oameni pentru că le era frică de faptul că vor fi scufundați de atâtea sute de oameni. Ofițerul Lowe totuși leagă 4 bărci una de alta și transferă oamenii din barca sa în cele 4. Se întoarce la locul scufundării însa este destul de târziu. O imagine terifiantă a o mie cinci sute de oameni morți înghețați în apa oceanului îl așteaptă. A reușit să salveze șase oameni printre care unul, o femeie a povestit toată istorica celebrului Titanic,oameni ce mai erau în viață dintre care unul a murit.
După câteva ore de așteptare vasul Carpathia ajunge și îi ia la bord pe toți cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alți supraviețuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosfera trista și sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supraviețuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1500 de victime.
Apoi, după 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei rusești Keldish, a descoperit epava Titanicului. Misiunea de căutare a epavei Titanicului a fost, de fapt, o acoperire pentru o misiune secretă americană în timpul Războiului Rece.[3][4] Echipajul nord american se afla, în realitate, în căutarea a două submarine nucleare scufundate în condiții misterioase.[3][4]
Replică modernă
În aprilie 2012, a fost prezentat un proiect îndrăzneț de construcție a unei replici a Titanicului, în varianta modernă. Această variantă, numită Titanic II, urma să fie echipată cu motor electric, sisteme radar, un spărgător de valuri frontal și alte lucruri. Designul urma să fie 95% același.[5] În urma falimentului firmei Queensland Nickel, din profitul căreia miliardarul australian Clive Palmer intenționa să finanțeze construcția navei, proiectul a fost abandonat.
Statistici
| Clasa | Nr. Persoane | Supraviețuitori | Morți |
|---|---|---|---|
| Clasa I | 325 | 202 (62.2%) | 123 (39.5%) |
| Clasa II | 286 | 118 (41.4%) | 167 (58.6%) |
| Clasa III | 706 | 178 (25.2%) | 528 (74.8%) |
| Echipaj | 908 | 212 (23.3%) | 696 (76.7%) |
| Total | 2225 | 711 (31.9%) | 1514 (68.1%) |
Scufundarea vasului RMS Titanic a fost printre cele mai grave naufragii pe timp de pace din lume.
Români pe Titanic
Există documente întocmite de biroul de emigrare american al anului 1912, care arată pe o așa numită "List of races or peoples" și naționalitatea română (roumanian). Potrivit jurnalistului român Dan Constantin acesta a întâlnit în orașul natal, Călărași, un fost marinar-Nicolescu- de pe vasul Carpathia. Se pare că acesta a întâlnit printre cei pe care i-a recuperat și români. Potrivit celei de a III-a ediții a publicării unei liste cu pasagerii "Triumph and Tragedy”, semnată de John P. Eaton și Charles A. Haas ar fi fost doi români, mamă și fiu care au supraviețuit pe barca numărul 14 alături de protagonista filmului Titanic. Aceștia sunt Bella și Meyer Moor care la origine ar fi fost evrei. Din păcate, printre pasagerii care s-au aflat pe vapor și care au murit, ar fi fost și un român. Este vorba de Vasile Zaharie din Oarța de Sus, Maramureș, Austro-Ungaria la acea vreme. Acesta pornise la drum spre SUA, în căutarea unui trai mai bun, asemenea multor români ardeleni din acele timpuri. Cu toate că numele lui nu apare pe lista celor care au plecat din portul Southampton, în 10 aprilie 1912, urmașii săi contrazic comunicatele oficiale și susțin că Vasile Zaharie se afla pe Titanic când acesta s-a scufundat. Se vehiculează că ar fi călătorit clandestin, cel mai probabil neavând bani de bilet. În 1912, cel mai ieftin bilet la clasa a treia costa 7 lire, iar un bilet la clasa întâi costa 870 de lire. Cum familia lui Vasile Zaharie era săracă, cel mai probabil bărbatul s-a ascuns pe unde a putut, pe vas. Sau la fel de posibil este ca numele lui să se regăsească pe lista pasagerilor, dar într-o formă maghiarizată, datorită procesului de maghiarizare, devenită politică de stat în partea maghiară a Austro-Ungariei în secolul al XIX-lea după instaurarea dualismului austro-ungar și începutul secolului al XX-lea, când ungurii le-au aplicat în locul celor de germanizare, promovate anterior de austrieci, în jumătatea de imperiu devenită ungară prin Ausgleich-ul (română egalizarea) din 1867. [6]
Referințe
- ^ a b Mersey, pp. 110–111.
- ^ ro Wall-Street.ro "Singurii romani de pe Titanic au rezervat cea mai luxoasa cabina"
- ^ a b Titanicul, motiv de spionaj in timpul Razboiului Rece, 26 mai 2008, Descoperă, accesat la 26 mai 2012
- ^ a b A fost dezvăluită misiunea secretă ce a dus la descoperirea epavei Titanicului, 13 martie 2012, Descoperă, accesat la 26 mai 2012
- ^ Clive Palmer plans to build Titanic II
- ^ Tilimpea, Andrei (), Povestea românului care ar fi murit pe Titanic, PLAYTECH.ro
Bibliografie
- Mersey, Lord () [1912]. The Loss of the Titanic, 1912 [Pierderea Titanicului, 1912] (în engleză). The Stationary Office. ISBN 978-0-11-702403-8.
Vezi și
- Pachebot
- Carpathia
- Filmul Titanic (1997), câștigător a 11 premii Oscar
- Teorii alternative despre scufundarea Titanicului
Legături externe
- Titanic Historical Society
- BBC Archive: Titanic
- Vaporul dintre veacuri, 3 mai 2007, Descoperă
- Povestea celor 13 victime din Transilvania ale Titanicului Arhivat în , la Wayback Machine., 17 aprilie 2012, Istvan Deak, Jurnalul Național
- Titanicul va fi complet distrus de bacterii in doar 20 de ani! Arhivat în , la Wayback Machine., 19 ianuarie 2011, Revista Magazin
- Scufundarea Titanicului, de la dramă la melodramă Arhivat în , la Wayback Machine., Ciprian Plăiașu, Historia
- Un lux exorbitant scufundat în adâncuri Arhivat în , la Wayback Machine., 11 august 2012, Dan Cârlea, Ziarul Lumina
| |||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||
