Calendarul ebraic

Calendar

Calendarul ebraic este calendarul anual folosit în religia iudaică. Ca și calendarul chinezesc, este un calendar luni-solar, care se bazează atât pe un ciclu lunar cât și pe unul solar (care definește anii). Aceasta contrastează cu calendarul gregorian, care sa bazează doar pe ciclul solar, sau cu calendarul musulman, care este pur lunar.

Actualul an ebraic este 5784, care a început după apusul soarelui 15 septembrie 2023 și se va încheia la apusul soarelui pe 2 octombrie 2024 calendarul gregorian.

Anul solar și anul lunar

Epoca antică

În general se deosebesc două feluri de an, în funcție de baza calendarului: după mersul soarelui sau după mersul lunii.

  • a) anul solar – de aproximativ 365 de zile și un sfert, număr care poate fi obținut prin diferite combinări de luni; astfel în Egipt erau 12 luni a câte 30 de zile, cărora li se adăugau 5 zile suplimentare; spre deosebire de calendarul gregorian (sau mai exact spus, calendarul iulian reformat), în care anul solar are 12 luni de câte 28/29, 30 și 31 de zile.
  • b) anul lunar – bazat pe luni lunare (luni selenare) de câte 29 de zile și jumătate, ceea ce contează, deoarece totalul este de aproximativ numai 354 de zile; restul zilelor care se tot adună în fiecare an, face imposibilă orice corespondență între lună și anotimp, astfel că luna se mută de la un anotimp la altul, an de an (așa cum este de exemplu luna „ramadan” în calendarul musulman și azi).

Să se evite această deplasare, deseori se folosea un an mixt: an solar și lunar; corectându-se astfel decalajul (între 2 ani se intercala, din când în când, câte o lună suplimentară; de obicei abib) astfel ca luna lunară să cadă mereu – mai mult sau mai puțin – în același anotimp.

Epoca dinainte de exil

Evreii, ca de altfel majoritatea semiților din antichitate, aveau un astfel de calendar bazat pe ciclul lunii (cf. Psalmul 104,19), dar corectat din când în când, în așa fel încât fiecare lună să cadă totdeauna în același anotimp. Într-adevăr, fiecare lună era o „lunațiune”. În antichitate numeau această perioadă de zile „lună” sau „lunațiune” (cf. Calendarul din Ghezar; Siracide 43,6-8); în ebraică yerah. Cu toate acestea, începând cam cu epoca monarhică, luna a fost numită cu ebraicul hodeș (nouă, lună nouă), deoarece în acea perioadă zilele erau numărate în raport cu luna nouă.

Caracterul lunar al anului iudaic reiese și din faptul că începutul fiecărei luni era determinat de observarea (vederea) directă a lunii noi și că în fiecare lună erau celebrate: sărbătoarea lunii noi și sărbătoarea lunii pline (ca în mai toate celelalte țări din Orientul Mijlociu).

Se observă, de altfel, că și azi principalele sărbători ebraice sunt celebrate în ziua (sau mai exact, în noaptea) cu lună plină: exemplul cel mai grăitor este Paștele.

Anul (ebr. Șana) ebraic avea 12 luni lunare (cf. 1 Regi 4,7; 1 Cronici 27,1-15; Geneză 52,31; Ezechiel 32,1; Daniel 4,26).

În cele mai vechi timpuri anul începea toamna (cf. Exod 23,16; 34,22) aproape de Sărbătoarea recoltei (cu privire la acest aspect sunt interesante și aluziile la „campaniile militare” care se verificau la „reîntoarcerea anului”: cf. 2 Samuel 11,1; 1 Regi 20,22,26; ceea ce corespundea mai mult sau mai puțin cu ritmul anului agricol, dat fiind faptul că cea mai mare parte a cultivatorilor pământului – excepție, culesul măslinelor – culegeau roadele câmpurilor prin septembrie). Ritmul lucrărilor agricole marca viața celor mai mulți israeliți și existau adevărate și proprii calendare agricole care indicau activitatea principală a fiecărei luni (cf. calendarul de la Ghezer).

La începutul epocii monarhice, însă, numele lunilor de origine cananee, par să fi fost puse în legătură cu fenomenele naturale: într-adevăr, cunoscute în mod cert sunt numai lunile: aviv (martie-aprilie); bul (octombrie-noiembrie); ziv (aprilie-mai) și eitanim (septembrie-octombrie), unii cercetători consideră că acestora li se poate adăuga și: „gib’ol” (februarie-martie, cf. Exod 9,31) și „’apilot” (alt apelativ al lunii aprilie-mai (?), cf. Exod 9,32), dar aceste ultime două propuneri rămân nesigure.

Anul și numele lunilor par să fi fost aceleași în Iudeea și în Israel; totuși, întrucât autoritatea politică trebuia să decidă intercalarea lunilor suplimentare, din când în când, ca astfel anul să rămână în ritmul anotimpurilor și cum cele două regiuni nu mai depindeau de o unică autoritate politică, se pare că a apărut foarte repede diferența de o lună între anul lui Israel și cel al lui Iuda (cf. 1 Regi 12,32).

Modul, obiceiul tradițional de a începe anul toamna și de a numi lunile conform fenomenelor naturale dispare în epoca monarhică (probabil prin sec. al VII-lea î.e.c.). dincolo de finalul cărților 1 Regi, 2 Regi și Ieremia, sfârșitul epocii monarhice, pentru a numi luna (lunațiuna) nu se mai folosește yerah ci hodes, iar fiecare lună în parte nu mai are un nume propriu, ci sunt desemnate cu numeralul ordinar: prima, a doua etc. – așa cum atestă clar ostraca din Tel Arad.

În plus, anul nu mai începe toamna dar primăvara (asemeni anului mesopotamic din acea perioadă). Ostraca din Tel Arad atestă cât se poate de clar că această schimbare a calendarului a fost și în Țara Israel înainte de exil.

Epoca exilului și persană

Calendar astronomic

Exilul și redactarea sacerdotală a textelor din acea vreme nu fac altceva decât să confirme această schimbare fundamentală a calendarului. Într-adevăr, a început să se folosească apelativele babiloniene a diferitor luni: nisan, iyar, sivan, tamuz, av, elul, tișri, heșvan, kislev, tevet, șvat și adar; intercalarea unei luni suplimentare se realizează – în general – la sfârșitul anului adăugându-se a doua lună adar: weadar.

În epoca exilului influența astronomiei mesopotamiene s-a făcut simțită clar asupra redactării sacerdotale, care acordă mare importanță datărilor; între altele dă și numărul de zile al anului solar indicând viața „patriarhului” Enoh de 365 de ani (cf. Geneză 5,23).

Se pare că în Babilon, pe la 480 î.e.c., a fost fixat ciclul de 19 ani, care conține adăugarea a 7 luni weadar, ca să coincidă anul lunar cu cel an solar. În calendarul ebraic acest ciclu va fi recunoscut și aplicat oficial numai din a doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.c.; în mod neoficial, însă, a fost aplicat cu mult înainte.

Epoca elenistă

Începând cu epoca elenistă, folosirea calendarului seleucid și a numelui macedonian al lunilor este atestat sporadic în cărțile târzii (cf. 2 Macabei 11,21.30.33.38; Tobia 2,12): Distro; Xantico; Dioscurințio.

Pentru aceeași perioadă scrierile de la Qumran, în suluri precum: Cartea lui Enoh etiopiană, Cartea Jubileelor ș.a., transmit un calendar total diferit stât de cel sacerdotal cât și de cel seleucid: în mod esențial era un calendar aproape în întregime solar, compus din 364 de zile bazat pe ritmul săptămânii; anul avea 52 de săptămâni, împărțite în 3 trimestre de 14 săptămâni fiecare cu luni a câte 29, 30 și 31 de zile.

Cu acest fel de calendar sărbătorile reveneau mereu în aceeași zi a săptămânii.

Anul religios

Același unic an, numit însă religios deoarece era ritmat de sărbători. Aceste sărbători, la origine deseori legate de activitățile pastorale și agricole, cu unele mici modificări și adaptăriile inerente, a reușit să se păstreze în decursul istoriei în pofida concepțiilor diferite ale anului (cum s-a văzut mai sus).

Astfel, Sărbătoarea Paștelui, în care era sacrificat un miel și căreia îi era asociată Sărbătoarea Azimilor (cf. Exod 12,1-20) și oferta primului snop (cf. Levitic 23,10) la începutul secerișului, este fixată la luna plină a primăverii, în ziua a 14 a lunii abib, lună care este precizată ca „prima lună a anului” (cf. Exod 12,2; Levitic 23,5) și care, în cartea Estera (3,7) este identificată ca fiind luna nisan.

Calendarul sărbătorilor ebraice este:

  • Anul Nou Biblic - 1 nisan
  • Pesah - Sărbătoarea Paștelui, 14–21 nisan
  • Șavuot - Sărbătoarea Săptămânilor sau a Recoltei sau Pentecoste (Cincizecime, la 50 de zile de la Pesah), 6 sivan
  • Roș haȘana - Ziua Trâmbițelor, 1–2 tișrei
  • Iom Kipur – Ziua Ispășirii o Zi de post, 10 tișrei
  • Sucot – „Sărbătoarea Corturilor” sau „Tabernacolelor”, 15–22 tișrei

La sărbătorile Pesah, Șavuot și Sucot credincioșii trebuiau să facă pelerinaj la Ierusalim.

  • Hoșana Rabba (הושענה רבה) - Ultima zi a Sărbătorii Corturilor se numește „Marea Salvare” (Hoșana Raba), 21 tișrei
  • Șmini Ațeret (שמיני עצרת) - „Adunarea din Ziua a Opta”, vine imediat după a șaptea zi din Sucot, nu este parte din Sărbătoarea Corturilor, 22 tișrei
  • Simhat Torá - „Bucuria Torei”, sărbătoare cu care se încheie Sărbătoarea Corturilor, 23 tișrei

Acestea sunt așa numitele „sărbători fericite”.

  • Ta'anit Ester - Postul Esterei, 13 adar (11 adar dacă 13 adar cade în șabat)
  • Țom 10 Tevet - Postul din ziua de 10 tevet, zi în care
  • Țom 17 Tammuz – Postul din 17 Tammuz, zi în care
  • Tisha B'Av - „Ziua Plângerii”, 9 av
  • Țom Behorot - Postul întâi-născuților
  • Țom Ghedalia - Postul Ghedalia, în ziua de 3 tișrei

Acestea sunt zilele de penitență națională, din care bineînțeles că nu lipsește Iom Kipur, prezentată în rândul sărbătorilor de primul rang. Urmează apoi o serie de sărbători numite „mici”, întrucât nu sunt atât de coercitive ca celelalte:

Iudaismul contemporan mai cunoaște – cum e și firesc – o serie de sărbători\zile de memorie, care chiar dacă nu sunt strict religioase, pentru poporul Alianței nu pot fi total rupte de credința și existența sa de popor consacrat. Aceste sărbători\zile de memorie sunt:

  • Iom haȘoah - Ziua celor uciși în Holocaust, 27 nisan
  • Iom haZikaron - ziua memoriei, a neuitării, celor care au murit în războaiele Israeliene, 4 iyar
  • Iom haAțmaut - ziua Independenței Statului Israel, 5 iyar
  • Iom Ierușalaim - ziua Ierusalimului, 28 iyar

Alte zile importante:

O importanță deosebită au două zile de post: 17 tammuz și 9 av – ambele în legătură cu distrugerea Templului.

O perioadă de pregătire preceda Paștele, mai exact 4 sâmbete în luna lui adar. Este fosrte posibil ca într-un trecut foarte îndepărtat această pregătire pentru Paști să fi început în luna a unsprezecea (Șevat), numit în Mișna Anul Nou al copacilor.

O altă perioadă de pregătire preceda Sărbătoarea Corturilor, întreaga lună a șasea (elul). După opinia unor cercetători chiar și o parte din luna a cincea (Av).

În Biblie, moartea lui Aron este comemorată în prima zi a lunii a cincea (cf. Numeri 33,38) iar moartea lui Moise în prima zi a lunii a unsprezecea (cf. Deuteronom 1,3). S-ar putea ca în legătură cu aceste două date Samaritenii celebrează până și azi așa-numitele zimmut („conjuncțiile”) cu două luni înaintea Paștelui și, respectiv, două luni înaintea Corturilor.

Anul climateric

Din punct de vedere al anotimpurilor, anul climateric palestinian este împărțit în două anotimpuri (cf. Geneză 8,22; Psalmul 74,17):

  • anotimpul cald, sau secetos (ebr. „quayis”, care corespunde verii tropicale și
  • anotimpul ploios (ebr. „setav” cf. Cântarea Cântărilor 2,11), sau rece, friguros (ebr. „horep”), care corespunde sfârșitului toamnei și toată iarna tropicală.

Cei înstăriți („bogații”) își puteau adapta viața acestor două anotimpuri construindu-și o casă pentru vară și una pentru iarnă (cf. Amos 3,15; Ieremia 36,22).

Anul regal

Anul regal, în general, începea odată cu venirea noului rege și încoronarea (ungerea) sa, chiar dacă acest eveniment se realiza în timp ce tatăl mai era încă în viață.

Stând atenți la cele câteva indicii, se pare că anul în care avea loc încoronarea însemna „primul an”.

Indicarea datei cu anul regal (fie că este vorba de regii din Iudeea sau cei din Israel, cf. ostraka din Samaria, fie de regii persani, după exil cf. papirusurile wadi de la Daliyeh, sau de Marii Preoți asmodei), era modul obișnuit de datare a documentelor administrative în Palestina antică și, grație acestui mod, astăzi poate fi stabilită cronologia vremii.

Lunile actuale

Luna în ebraică - חודש , derivă de la rădăcina cuvântului „nou” חדש. Acest lucru se datorează faptului că prima zi a fiecărei luni este întotdeauna prima zi a lunii noi . Aceasta este o declarație găsită în Tora (în cartea lui Șemot ). Aceasta este o regulă logică, deoarece este singura fază a lunii care poate fi determinată cu precizie fără a fi nevoie de instrumente sau de cunoștințe mai mari de astronomie . La înălțimea lunii noi, aceasta dispare complet și, a doua zi, vedem o mică dungă albă când privim spre vest la câteva minute după apus – care determină cu exactitate prima zi a lunii evreiești.

În vremurile biblice determinarea începutului lunii se realiza prin observarea directă a martorilor desemnați în acest scop, metodă urmată de caraiți până astăzi, care determină prima lună a anului ca Abib. În zilele noastre urmează un calcul care ia deja în considerare și alți parametri religioși adăugați de rabinii din timpul talmudului.

Ciclul lunar este de aproximativ 29 de zile și jumătate, ceea ce generează o alternanță de luni cu 29 sau 30 de zile. Durata medie a unei luni ebraice este de 29,5305941358 zile, foarte apropiată de luna sinodică (între două luni noi).

Numele lunilor evreiești

Ebraică Babilonian Durata în zile Lună religioasă Lună calendaristică Note Referințe biblice Tribul lui Israel
Nisan (ניסן) araḫ nisānnu 30 1 7 Se mai numește abibe (אביב) în Biblie. Exodul 13:4; 23:15; 34:18; Deuteronomul 16:1; Neemia 2:1; Estera 3:7 Iuda[1]
Iyar (אייר) araḫ āru (ayāru) 29 2 8 Se numește zive (זיו) în Biblie. 1 Regi 6:1,37 Isahar[2]
Sivan (סיוון) araḫ simānu 30 3 9 Estera 8:9 Zebulon[3]
Tamuz (תמוז) araḫ Dumuzu (Duʾūzu) 29 4 10 La întoarcerea din exil în Babilon, evreii au început să folosească numele tamuz pentru a desemna a patra lună religioasă. Ezechiel 8:14 Ruben[4]
Av (אב) araḫ abu 30 5 11 Menționată doar ca „a cincea lună” în Biblie. Numeri 33:3,38; Ezra 7:8,9; 2 Regi 25:8; 1 Cronici 27:8; Ieremia 28:1; Ezechiel 20:1; Zaharia 7:3,5; 8:19 Simeon[5]
Elul (אלול) araḫ ulūlu 29 6 12 Neemia 6:15 Gad[6]
Tișrei (תשרי) araḫ tašrītu 30 7 1 Se numește etanim (אתנ'ם) în Biblie. 1 Regi 8:2 Efraim[7]
Heșvan (חשוון) araḫ samna 29 sau 30 8 2 Cunoscut și ca marcheshvan (מרחשוון). Se numește bul (בול) în Biblie. 1 Regi 6:38; 12:32,33; 1 Cronici 27:11 Manase[8]
Kislev (כסלו) araḫ kislīmu 30 sau 29 9 3 Neemia 1:1; Zaharia 7:1 Beniamin[9]
Tevet (טבת) araḫ ṭebētu (ṭebēlu) 29 10 4 Estera 2:16 Dan[10]
Șvat (שבט) araḫ šabaṭu 30 11 5 Zaharia 1:7 Așer[11]
Adar (אדר) araḫ addaru (adār) 29 12 6 În anii bisecți, adar I (אדר א) are 30 de zile și adar II (אדר ב) are 29 de zile. Estera 3:7,13; 8:12; 9:1,15,17,19,21 Neftali[12]

Heșvan și Kislev

În calendarul evreiesc actual, lunile sunt fixate printr-un calcul complex care ia în considerare o serie de factori, precum, de exemplu, determinarea talmudică că prima zi a anului nu poate cădea într-o duminică, miercuri sau sâmbătă. o vineri - sau alte reguli legate de ora exactă a lunii noi. Pentru o mai mare flexibilitate în calendar, s-a stabilit că lunile heșvan și kislev, conform ajustării necesare pentru începutul anului următor, pot avea fie 29, fie 30 de zile.

Adar

Anul evreiesc trebuie ajustat periodic la ciclul solar datorită hotărârii Torei că luna nisan trebuie să cadă întotdeauna primăvara (a Israelului - emisfera nordică) sau, mai precis, conform stabilirii rabinii din timpul Talmudului - echinocțiul de primăvară trebuie să fie în luna nisan. Ciclul de ajustare este de nouăsprezece ani. Pentru această ajustare, este necesar să se determine diferența de zile dintre un an solar (aproximativ 365 de zile și 6 ore) și perioada de 12 luni lunare (aproximativ 354 de zile și 9 ore): este echivalent cu aproximativ 10 de zile și 21 ore. De aceea, la fiecare 2 sau 3 ani este necesar să se adauge o lună de 30 de zile (adar I) după șvat.

Majoritatea desemnează în mod eronat adar II drept luna intercalară când, în realitate, luna intercalară exactă este adar I.[13]

Sărbătorile observate (Purim, Bar Mițva etc.) în adar (ani obișnuiți) sunt în adar II (ani bisecți).

  • Adar - luna obișnuită (apare în anii obișnuiți)
  • Adar I - luna complementară (apare doar în anii bisecți)
  • Adar II - luna obișnuită (este luna obișnuită amânată din cauza lunii complementară)

Clasificarea anilor evreiești în funcție de numărul de zile

Un an ebraic poate fi de la 353 la 385 zile.

Anii sunt clasificați ca anii obișnuiți și anii bisecți.

Anii obișnuiți au 12 luni și, datorită variației zilelor lunilor heșvan și kislev, pot avea 353, 354 sau 355 de zile.

Anii bisecți au o lună complementară adar și au, de asemenea, variații de zi în lunile heșvan și kislev. Aceasta înseamnă că anii bisecți pot avea 383, 384 sau 385 de zile.

Variațiile „anii obișnuiți” (cu 353, 354 sau 355 de zile) și „anii bisecți” (cu 383, 384 sau 385 de zile) se numesc haserah, kesidrah și șelemah, traducând respectiv, „deficient” , „regular” și „complet” .

Haserah - 353 zile (an obișnuit) Kesidrah - 354 zile (an obișnuit) Șelemah - 355 zile (an obișnuit) Haserah - 383 zile (an bisect) Kesidrah - 384 zile (an bisect) Șelemah - 385 zile (an bisect)
heșvan (29 de zile) heșvan (29 de zile) heșvan (30 de zile) heșvan (29 de zile) heșvan (29 de zile) heșvan (30 de zile)
kislev (29 de zile) kislev (30 de zile) kislev (30 de zile) kislev (29 de zile) kislev (30 de zile) kislev (30 de zile)
adar (29 de zile) adar (29 de zile) adar (29 de zile) adar I (30 de zile) și adar II (29 de zile) adar I (30 de zile) și adar II (29 de zile) adar I (30 de zile) și adar II (29 de zile)

Ciclu de 19 ani

Anii bisecți apar de șapte ori într-un ciclu de 19 ani (în anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 și 19 ai acestui ciclu).

Acest ciclu se bazează pe observarea anuală a lunii noi care începe într-o anumită lună pe o perioadă de 19 ani.

Ciclul actual a început în 5777 și se va încheia în 5795 și corespunde celui de-al 305-lea ciclu.

Schema:

an obișnuit → an obișnuit → an bisect → an obișnuit → an obișnuit → an bisect → an obișnuit → an bisect → an obișnuit → an obișnuit → an bisect → an obișnuit → an obișnuit → an bisect → an obișnuit → an obișnuit → an bisect → an obișnuit → an bisect

Perioada lunilor evreiești (5761–5860)

În timpul secolului XXI al Era Noastră (calendarul gregorian), lunile evreiești sunt în această perioadă:

Lună Începutul lunii (calendar gregorian) Sfârșitul lunii (calendar gregorian)
tișrei 16 septembrie–5 octombrie (ani obișnuiți); 5 septembrie–16 septembrie (ani bisecți) 15 octombrie–3 noiembrie (ani obișnuiți); 4 octombrie–15 octombrie (ani bisecți)
heșvan 16 octombrie–4 noiembrie (ani obișnuiți); 5 octombrie–16 octombrie (ani bisecți) 13 noiembrie–2 decembrie (ani obișnuiți); 3 noiembrie–13 noiembrie (ani bisecți)
kislev 14 noiembrie–3 decembrie (ani obișnuiți); 4 noiembrie–14 noiembrie (ani bisecți) 13 decembrie–1 ianuarie (ani obișnuiți); 2 decembrie–13 decembrie (ani bisecți)
tevet 14 decembrie–2 ianuarie (ani obișnuiți); 3 decembrie–14 decembrie (ani bisecți) 11 ianuarie–30 ianuarie (ani obișnuiți); 31 decembrie–11 ianuarie (ani bisecți)
șvat 12 ianuarie–31 ianuarie (ani obișnuiți); 1 ianuarie–12 ianuarie (ani bisecți) 10 februarie–1 martie (ani obișnuiți); 30 ianuarie–10 februarie (ani bisecți)
adar 11 februarie–2 martie (ani obișnuiți); 31 ianuarie–11 februarie (adar I - ani bisecți) și 2 martie–13 martie (adar II - ani bisecți) 11 martie–30 martie (ani obișnuiți); 1 martie–12 martie (adar I - ani bisecți) și 30 martie–10 aprilie (adar II - ani bisecți)
nisan 12 martie–31 martie (ani obișnuiți); 31 martie–11 aprilie (ani bisecți) 10 aprilie–29 aprilie (ani obișnuiți); 29 aprilie–10 mai (ani bisecți)
iyar 11 aprilie–30 aprilie (ani obișnuiți); 30 aprilie–11 mai (ani bisecți) 9 mai–28 mai (ani obișnuiți); 28 mai–8 iunie (ani bisecți)
sivan 10 mai–29 mai (ani obișnuiți); 29 mai–9 iunie (ani bisecți) 8 iunie–27 iunie (ani obișnuiți); 27 iunie–8 iulie (ani bisecți)
tamuz 9 iunie–28 iunie (ani obișnuiți); 28 iunie–9 iulie (ani bisecți) 7 iulie–26 iulie (ani obișnuiți); 26 iulie–6 august (ani bisecți)
av 8 iulie–27 iulie (ani obișnuiți); 27 iulie–7 august (ani bisecți) 6 august–25 august (ani obișnuiți); 25 august–5 septembrie (ani bisecți)
elul 7 august–26 august (ani obișnuiți); 26 august–6 septembrie (ani bisecți) 4 septembrie–23 septembrie (ani obișnuiți); 23 septembrie–4 octombrie (ani bisecți)

Frecvența numărului de zile în perioada 5761–5860

Haserah - 353 de zile (an obișnuit) Kesidrah - 354 de zile (an obișnuit) Șelemah - 355 de zile (an obișnuit) Haserah - 383 de zile (an bisect) Kesidrah - 384 de zile (an bisect) Șelemah - 385 de zile (an bisect)
11% 24% 28% 15% 6% 16%
  • 353 de zile: 5761, 5773, 5777, 5781, 5797, 5804, 5808, 5824, 5835, 5851, 5859
  • 354 de zile: 5762, 5766, 5769, 5772, 5775, 5778, 5786, 5789, 5792, 5796, 5799, 5802, 5813, 5816, 5819, 5823, 5826, 5829, 5840, 5843, 5846, 5849, 5853, 5856
  • 355 de zile: 5764, 5767, 5770, 5780, 5783, 5785, 5788, 5791, 5794, 5800, 5805, 5807, 5810, 5811, 5815, 5818, 5821, 5827, 5830, 5832, 5834, 5837, 5838, 5842, 5845, 5848, 5854, 5857
  • 383 de zile: 5765, 5768, 5784, 5790, 5793, 5801, 5812, 5817, 5820, 5828, 5831, 5839, 5844, 5847, 5855
  • 384 de zile: 5782, 5806, 5809, 5833, 5836, 5860
  • 385 de zile: 5763, 5771, 5774, 5776, 5779, 5787, 5795, 5798, 5803, 5814, 5822, 5825, 5841, 5850, 5852, 5858

Coincidența lunilor calendarului evreiesc începând cu aceeași zi 1 din lunile calendarului gregorian (secolul al XXI-lea)

Data (calendar ebraic) Data (calendar gregorian)
1 tișrei 5807, 5826 1 octombrie 2046, 2065
1 heșvan 5788, 5834, 5853 1 noiembrie 2027, 2073, 2092
1 kislev 5777, 5788, 5834 1 decembrie 2016, 2027, 2073
1 tevet 5766, 5785, 5796, 5805, 5815 1 ianuarie 2006, 2025, 2036, 2044, 2055
1 șvat 5793, 5831 1 ianuarie 2033, 2071
1 adar 5766, 5785, 5815; 1 adar I 5774, 5812, 5850 1 martie 2006, 2025, 2055; 1 februarie 2014, 2052, 2090
1 nisan 5774, 5820, 5850 1 aprilie 2014, 2060, 2090
1 iyar 5774,5820, 5850 1 mai 2014, 2060, 2090
1 sivan 5763, 5809, 5828, 5847, 5858 1 iunie 2003, 2049, 2068, 2087, 2098
1 tamuz 5763, 5809, 5828, 5847, 5858 1 iulie 2003, 2049, 2068, 2087, 2098
1 av 5771, 5817, 5855 1 august 2011, 2057, 2095
1 elul 5768, 5779, 5798, 5844 1 septembrie 2008, 2019, 2038, 2084

Data anului curent și anii anteriori/următorii

Pentru a calcula anul evreiesc, adăugați pur și simplu 3760 la anul calendaristic gregorian.

De la începutul anului calendaristic evreiesc, care are loc între septembrie și octombrie, 3761 se adaugă până la 31 decembrie a aceluiași an.

Formulă și exemplu:

an (calendarul gregorian) + 3760 (de la 1 ianuarie până la sfârșitul anului calendaristic evreiesc)2022 + 3760 = 5782

an (calendarul gregorian) + 3761 (de la începutul anului calendaristic evreiesc până la 31 decembrie)2022 + 3761 = 5783

Zilele săptămânii

Ebraică Zi Număr Abreviere în ebraică
יום ראשון (iom rișon) duminică 1 א
יום שני (iom șeni) luni 2 ב
יום שלישי (iom shliși) marți 3 ג
יום רביעי (iom reviʻi) miercuri 4 ד
יום חמישי (iom hamiși) joi 5 ה
יום שישי (iom șiși) vineri 6 ו
שבת (șabat) sâmbătă 7 שבת

Zilele săptămânii (începutul lunilor)

Conform Torei, luna nissan trebuie să cadă întotdeauna în primăvară (în Israel - emisfera nordică) și conform tradiției talmudice, Roș Hașana nu poate începe într-o zi de duminică, miercuri sau vineri, Iom Kipur nu poate să cadă într-o vineri sau duminică și Purim nu poate să aibă loc într-o zi de luni sau sâmbătă. Din aceste motive, fiecare lună începe în următoarele zile de mai jos:

1 tișrei 1 heșvan 1 kislev 1 tevet 1 șvat 1 adar 1 nisan 1 iyar 1 sivan 1 tamuz 1 av 1 elul
luni, marți, joi și sâmbătă luni, miercuri, joi și sâmbătă duminică, luni, marți, miercuri, joi și vineri duminică, luni, marți, miercuri și vineri luni, marți, miercuri, joi și sâmbătă luni, miercuri, vineri și sâmbătă (ani obișnuiți); luni, miercuri, joi și sâmbătă (1 adar I); luni, miercuri, vineri și sâmbătă (1 adar II) duminică, marți, joi și sâmbătă luni, marți, joi și sâmbătă duminică, marți, miercuri și vineri duminică, marți, joi și vineri luni, miercuri, vineri și sâmbătă duminică, luni, miercuri și vineri

Zilele din calendarul evreiesc

Zilele, conform relatărilor din Cartea Genezei, încep după apus și se termină la apus.

Exemplu:

10 adar 5767

  • Calendarul evreiesc prezintă această dată în întregime, 10 adar 5767, iar evreii au în vedere că durata ei este după apus până la apus.
  • Un calendar comparat simplu evreiesc/gregorian prezintă această dată după cum urmează: 10 adar 5767 ⇔ 28 februarie 2007.
  • De dragul caracterului practic, un calendar comparativ simplu ia în considerare doar ziua cu cea mai lungă durată (perioada de la miezul nopții până la apus). Există mai multe calendare și site-uri web specializate care indică ora apusului și alte informații mai detaliate.
  • Pe baza informațiilor prezentate, vedem că 10 adar 5767, în comparație cu calendarul gregorian, a început exact după apusul soarelui pe 27 februarie 2007 și s-a încheiat la apusul soarelui pe 28 februarie 2007.

Apus (Șkiat Hachama) și Venirea Nopții (Tzeit Hakochavim)

Considerând anotimpurile, perioada în care apusului și venirea nopții apar cel mai devreme în București (România) și Chișinău (Moldova) este după ora 16:00/17:00 (ora oficială), iar perioada mai tarziu de apusului și venirea nopții care vine în București (România) și Chișinău (Moldova) este după ora 21:00 (ora de vară).

București, România
Apus (Șkiat Hachama) Venirea Nopții (Tzeit Hakochavim) Periodă (calendar ebraic) Periodă (calendar gregorian)
16:36 17:09–17:10 kislev și/sau tevet 6/7 decembrie–12/13 decembrie
21:04* 21:40–21:41* sivan și/sau tamuz 19/20 iunie–24/25 iunie

* Ora de vară în România.

Chișinău, Republica Moldova
Apus (Șkiat Hachama) Venirea Nopții (Tzeit Hakochavim) Periodă (calendar ebraic) Periodă (calendar gregorian)
16:16 16:51–16:52 kislev și/sau tevet 4/5 decembrie–16/17 decembrie
21:04* 21:43–21:44* sivan și/sau tamuz 21/22 iunie–30 iunie/1 iulie

* Ora de vară în Republica Moldova.

Vezi și

Legături externe

Calendarul iudaic, 19 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro

HebCal, 24 decembrie 2022, 5783 (Diaspora).

Web Judaica Arhivat în , la Wayback Machine., 24 decembrie 2022, Religião Judaica - Calendário Hebraico: O Mês de Tammuz.

Note

  1. ^ O Mês de Nissan - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  2. ^ O Mês de Iyar - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  3. ^ O Mês de Sivan - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  4. ^ O Mês de Tamuz - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  5. ^ O Mês de Av - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  6. ^ O Mês de Elul - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  7. ^ O Mês de Tishrei - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  8. ^ O Mês de Cheshvan - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  9. ^ O Mês de Kislêv - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  10. ^ O Mês de Tevêt - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  11. ^ O Mês de Shevat - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  12. ^ O Mês de Adar - Chabad.org (în portugheză). Accesat în 11 iunie 2023.
  13. ^ The Hebrew Month of Adar I - Chabad.org (în engleză). Accesat în 12 iunie 2023.
Lunile calendarului ebraic
Tișri | Heșvan | Kislev | Tevet | Șvat | Adar | Nisan | Iyar | Sivan | Tamuz | Av | Elul