Cardo

Cardo maximus din Jerash în Iordania.

Cardo este cuvântul latin pentru „pivot” sau pentru „țâțână de ușă”, folosit în termeni de orientare geografică pentru desemnarea axei nord-sud în jurul căreia pare să pivoteze bolta cerească.[1] În schema urbanismului roman de fondare a unui oraș, ieșită din delimitarea etruscă, un cardo este o axă rutieră nord-sud care structurează orașul. Cardo era una dintre străzile principale din inima vieții economice și sociale a orașului. Din cuvântul cardo provine adjectivul cardinal, „care servește drept pivot”, apoi sintagmapuncte cardinale”.

La intersecția străzilor cardo și decumanus (axa est-vest) dintr-un oraș, se afla, în general, forumul. Când există mai multe axe de același tip într-un oraș, se distinge cea mai importantă, prin denumirea de cardo maximus.

Note

  1. ^ fr Pierre Grimal, Les Villes romaines, p. 18

Bibliografie

  • fr Pierre Grimal, Les Villes romaines, PUF, Que sais-je ? n° 657, PUF, 1954, 7 édition 1990, ISBN: 2130433685
  • G. Guțu, Dicționar latin- român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983.

Legături externe

Vezi și