Sezonul de Formula 1 din 1959

Sezonul de Formula 1 din 1959
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	10 mai - 12 decembrie
Nr. curse	9
Nr. piloți	88
Nr. echipe	36
Campionul la Piloți
Jack Brabham (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Cooper-Climax (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1959 a fost cel de-al 13-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a zecea ediție a Campionatului Mondial al Piloților, și a doua ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 10 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Statelor Unite pe 12 decembrie. În 1959 s-au desfășurat și alte cinci curse care nu au făcut parte din campionat. Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților,^[1] într-un sport încă zguduit de moartea mai multor piloți, inclusiv campionul en-titre Mike Hawthorn. Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 a fost acordată echipei Cooper-Climax.^[1]

Retragerea lui Vanwall, despre care se crede că a fost rezultatul ratei ridicate de mortalitate din sezonul 1958, a lăsat Ferrari drept singura echipă câștigătoare de curse în campionat. În mod similar, retragerea lui Juan Manuel Fangio și Mike Hawthorn a însemnat că, pentru prima dată, în afară de sezonul inaugural, niciun campion mondial se afla pe grilă. Mașinile revoluționare cu motor central ale lui Cooper, propulsate de motorul compact Coventry Climax de 2,5 litri, au câștigat cinci curse cu Jack Brabham, Stirling Moss și Bruce McLaren. BRM și-a obținut și ea prima victorie în mâinile lui Jo Bonnier. Aston Martin a apărut cu o mașină care era învechită și cu greutate excesivă în fața revoluționarului T51 cu motorul central-spate, introdus de Cooper.

Tony Brooks de la Ferrari a dus lupta cu Cooper și, mergând în cursa finală, el, Moss sau Brabham puteau câștiga titlul. Moss s-a retras din cursă, Marele Premiu inaugural al Statelor Unite, dându-i lui Brabham conducerea. Brabham a rămas fără combustibil în ultimul tur, dar și-a împins mașina peste linie pentru a termina pe locul 4. Cu Brooks in imposibilitatea de a obține mai mult de locul 3, Brabham a devenit primul campion mondial australian, în timp ce Cooper a câștigat coroana constructorilor.

Marele Premiu al Germaniei a avut loc pentru a doua oară pe circuitul AVUS de foarte mare viteză, unde Jean Behra de la Ferrari a fost ucis în timpul unei curse de mașini sport, fără legătură, la volanul unui Porsche. Americanii Jerry Unser Jr. și Bob Cortner au decedat ca urmare a rănilor suferite în timpul testelor pentru Indianapolis 500.

Piloții și echipele înscrise în campionat

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1959 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1959.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
						Numele pilotului	Etape
	David Brown Corporation	Aston Martin	Aston Martin RB6 2,5 L6	DBR4	A	Roy Salvadori	3, 5, 7–8
						Carroll Shelby	3, 5, 7–8
	Dr Ing F. Porsche KG	Behra-Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	RSK	D	Maria Teresa de Filippis	1
		Porsche		718 RSK 718/2		Wolfgang von Trips	1, 6
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P25 2,5 L4	P25	D	Harry Schell	1, 3–8
						Jo Bonnier	1, 3–8
						Ron Flockhart	1, 4–5, 7–8
	Connaught Cars-Paul Emery	Connaught	Alta GP 2,5 L4	Type C	D	Bob Said	9
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51	D	Jack Brabham	1, 3–9
						Bruce McLaren	1, 4–9
						Masten Gregory	1, 3–7
						Giorgio Scarlatti	8
	Scuderia Ferrari	Ferrari	Ferrari 155 2,4 V6 Ferrari D156 1,5 V6	246 F1 156	D	Jean Behra	1, 3–4
						Phil Hill	1, 3–4, 6–9
						Tony Brooks
						Cliff Allison	1, 3, 6, 8–9
						Olivier Gendebien	4, 8
						Dan Gurney	4, 6–8
						Wolfgang von Trips	9
	David Fry	Fry	Climax FPF 1,5 L4	F2	D	Mike Parkes	5
	J.B. Naylor	JBW	Maserati 250S 2,5 L4	59	D	Brian Naylor	5
	Leader Cards Inc.	Kurtis Kraft	Offenhauser 1,7 L4	Midget	F	Rodger Ward	9
	Team Lotus	Lotus	Climax FPF 2,5 L4	16	D	Graham Hill	1, 3–8
						Pete Lovely	1
						Innes Ireland	3–4, 6–9
						Alan Stacey	5, 9
	Scuderia Ugolini	Maserati[a]	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	D	Giorgio Scarlatti	1, 4
						Carel Godin de Beaufort	4
	Monte Carlo Auto Sport					André Testut	1
	Scuderia Centro Sud					Asdrúbal Fontes Bayardo	4
						Fritz d'Orey	4–5
	Ottorino Volonterio					Giulio Cabianca	8
	Phil Cade					Phil Cade	9
	Camoradi USA	Tec-Mec	Maserati 250F1 2,5 L6	F415	D	Fritz d'Orey	9
	Vandervell Products	Vanwall	Vanwall 254 2,5 L4	VW 59	D	Tony Brooks	5

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
Equipe Nationale Belge	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51	D	Lucien Bianchi	1
					Alain de Changy	1
Jean Lucienbonnet	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T45	D	Jean Lucienbonnet	1
R.R.C. Walker Racing Team	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51	D	Stirling Moss	1, 3, 6–9
					Maurice Trintignant	1, 3–9
British Racing Partnership	BRM	BRM P25 2,5 L4	P25	D	Stirling Moss	4–5
					Hans Herrmann	6
	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51		Ivor Bueb	1
		Borgward 1500 RS 1,5 L4				5
					Chris Bristow	5
High Efficiency Motors	Cooper	Maserati 250S 2,5 L4	T45	D	Roy Salvadori	1, 4, 9
					Jack Fairman	8
		Climax FPF 2,5 L4				5
John Fisher	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	16	D	Bruce Halford	1
Ecurie Maarsbergen	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	718 RSK	D	Carel Godin de Beaufort	3
Scuderia Centro Sud	Cooper	Maserati 250S 2,5 L4	T51	D	Ian Burgess	4–6, 8
					Colin Davis	4, 8
					Hans Herrmann	5
					Mario Araujo de Cabral	7
Ace Garage – Rotherham	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51	D	Trevor Taylor	5
Alan Brown Equipe	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T45	D	Mike Taylor	5
					Peter Ashdown	5
Gilby Engineering	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T43	D	Keith Greene	5
United Racing Stable	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51	D	Bill Moss	5
R.H.H. Parnell	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51 T45	D	Henry Taylor	5
					Tim Parnell	5
Dennis Taylor	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	12	D	Dennis Taylor	5
Dorchester Service Station	Lotus	Climax FPF 1,5 L4	16	D	David Piper	5
Jean Behra	Behra-Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	RSK	D	Jean Behra	6
OSCA Automobili	Cooper	OSCA 2,0 L4	T43	D	Alejandro de Tomaso	9
Taylor-Crawley Racing Team	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T45	D	George Constantine	9
Blanchard Automobile Co.	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	718 RSK	G	Harry Blanchard	9
Ecurie Bleue	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51	D	Harry Schell	9

• Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar

Următoarele opt Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1959.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Principatului Monaco 10 mai	Indianapolis 500 30 mai	Marele Premiu al Țărilor de Jos 31 mai	Marele Premiu al Franței 5 iulie
Monaco (S)	Indianapolis (P)	Zandvoort (P)	Reims-Gueux (S)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Marii Britanii 18 iulie	Marele Premiu al Germaniei 2 august	Marele Premiu al Portugaliei 23 august	Marele Premiu al Italiei 13 septembrie
Aintree (S)	AVUS (S)	Monsanto (S)	Monza (P)
9.
Marele Premiu al Statelor Unite 12 decembrie
Sebring (S)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Au fost programate trei Mari Premii în 1959 care au fost ulterior anulate:

• Marele Premiu al Argentinei, programat să aibă loc în ianuarie, a fost anulat deoarece eroii locali precum Juan Manuel Fangio și José Froilán González s-au retras, și nu a existat niciun interes local.
• Marele Premiu al Belgiei era programat să aibă loc în iunie, dar a fost anulat din cauza unei dispute privind banii de start.
• Marele Premiu al Marocului era programat să aibă loc în octombrie la Ain-Diab, dar a fost anulat din motive financiare.^[2]

Rezultate și clasamente

Marile Premii

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu
1	Marele Premiu al Principatului Monaco	Stirling Moss	Jack Brabham	Jack Brabham	Cooper-Climax	D
2	Indianapolis 500[b]	Johnny Thomson	Johnny Thomson	Rodger Ward	Watson-Offenhauser	F
3	Marele Premiu al Țărilor de Jos	Jo Bonnier	Stirling Moss	Jo Bonnier	BRM	D
4	Marele Premiu al Franței	Tony Brooks	Stirling Moss	Tony Brooks	Ferrari	D
5	Marele Premiu al Marii Britanii	Jack Brabham	Stirling Moss Bruce McLaren	Jack Brabham	Cooper-Climax	D
6	Marele Premiu al Germaniei	Tony Brooks	Tony Brooks	Tony Brooks	Ferrari	D
7	Marele Premiu al Portugaliei	Stirling Moss	Stirling Moss	Stirling Moss	Cooper-Climax	D
8	Marele Premiu al Italiei	Stirling Moss	Phil Hill	Stirling Moss	Cooper-Climax	D
9	Marele Premiu al Statelor Unite	Stirling Moss	Maurice Trintignant	Bruce McLaren	Cooper-Climax	D

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul se va împărți egal la fiecare pilot). Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	MCO	500	NLD	FRA	GBR	DEU	PRT	ITA	USA	Puncte
1	Jack Brabham	1R		2	3	1P	Ab	Ab	3	(4)[c]	31 (34)
2	Tony Brooks	2		Ab	1P	Ab	1P R	9	Ab	3	27
3	Stirling Moss	AbP		AbR	DSCR	2R	Ab	1P R	1P	AbP	25,5
4	Phil Hill	4		6	2		3	Ab	2R	Ab	20
5	Maurice Trintignant	3		8	11	5	4	4	9	2R	19
6	Bruce McLaren	5			5	3R	Ab	Ab	Ab	1	16,5
7	Dan Gurney				Ab		2	3	4		13
8	Jo Bonnier	Ab		1P	Ab	Ab	5	Ab	8		10
9	Masten Gregory	Ab		3	Ab	7	Ab	2			10
10	Rodger Ward		1							Ab	8
11	Jim Rathmann		2								6
12	Johnny Thomson		3P R								5
13	Harry Schell	Ab		Ab	7	4	7	5	7	Ab	5
14	Innes Ireland			4	Ab		Ab	Ab	Ab	5	5
15	Olivier Gendebien				4				6		3
16	Tony Bettenhausen		4								3
17	Cliff Allison	Ab		9			Ab		5	Ab	2
18	Jean Behra	Ab		5	Ab		NS				2
19	Paul Goldsmith		5								2
—	Roy Salvadori	6		Ab	Ab	6		6	Ab	Ab	0
—	Ron Flockhart	Ab			6	Ab		7	13		0
—	Ian Burgess				Ab	Ab	6		14		0
—	Wolfgang von Trips	Ab					NS			6	0
—	Johnny Boyd		6								0
—	Graham Hill	Ab		7	Ab	9	Ab	Ab	Ab		0
—	Duane Carter		7								0
—	Harry Blanchard									7	0
—	Carroll Shelby			Ab		Ab		8	10		0
—	Giorgio Scarlatti	NSC			8				12		0
—	Alan Stacey					8				Ab	0
—	Eddie Johnson		8								0
—	Carel Godin de Beaufort			10	9						0
—	Paul Russo		9								0
—	Fritz d'Orey				10	Ab				Ab	0
—	A. J. Foyt		10								0
—	Chris Bristow					10					0
—	Mario de Araujo Cabral							10			0
—	Colin Davis				Ab				11		0
—	Gene Hartley		11								0
—	Henry Taylor					11					0
—	Bob Veith		12								0
—	Peter Ashdown					12					0
—	Al Herman		13								0
—	Ivor Bueb	NSC				13					0
—	Jimmy Daywalt		14								0
—	Chuck Arnold		15								0
—	Giulio Cabianca								15		0
—	Jim McWithey		16								0
—	Hans Herrmann					Ab	Ab				0
—	Jack Fairman					Ab			Ab		0
—	Bruce Halford	Ab									0
—	Eddie Sachs		Ab								0
—	Al Keller		Ab								0
—	Pat Flaherty		Ab								0
—	Dick Rathmann		Ab								0
—	Bill Cheesbourg		Ab								0
—	Don Freeland		Ab								0
—	Ray Crawford		Ab								0
—	Don Branson		Ab								0
—	Bob Christie		Ab								0
—	Bobby Grim		Ab								0
—	Jack Turner		Ab								0
—	Chuck Weyant		Ab								0
—	Jud Larson		Ab								0
—	Mike Magill		Ab								0
—	Red Amick		Ab								0
—	Len Sutton		Ab								0
—	Jimmy Bryan		Ab								0
—	Brian Naylor					Ab					0
—	David Piper					Ab					0
—	Mike Taylor					Ab					0
—	Alejandro de Tomaso									Ab	0
—	George Constantine									Ab	0
—	Bob Said									Ab	0
—	Alain de Changy	NSC									0
—	Lucien Bianchi	NSC									0
—	Maria Teresa de Filippis	NSC									0
—	Pete Lovely	NSC									0
—	Jean Lucienbonnet	NSC									0
—	André Testut	NSC									0
—	Bill Moss					NSC					0
—	Keith Greene					NSC					0
—	Mike Parkes					NSC					0
—	Trevor Taylor					NSC					0
—	Dennis Taylor					NSC					0
—	Tim Parnell					NSC					0
—	Asdrúbal Fontes Bayardo				NS						0
—	Phil Cade									NS	0
Poz.	Constructor	MCO	500	NLD	FRA	GBR	DEU	PRT	ITA	USA	Puncte

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă (excluzând Indianapolis 500), dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	MCO	NLD	FRA	GBR	DEU	PRT	ITA	USA	Puncte
1	Cooper-Climax	1	(2)	(3)	1	(4)	1	1[d]	1	40 (53)
2	Ferrari	2	(5)	1		1	3	2	(3)	32 (38)
3	BRM	Ab	1	6	2	5	5	7		18
4	Lotus-Climax	Ab	4	Ab	8	Ab	Ab	Ab	5	5
—	Cooper-Maserati	6		Ab	Ab	6	10	11	Ab	0
—	Aston Martin		Ab		6		6	10		0
—	Porsche	Ab	10			NS			7	0
—	Maserati	NSC		8	Ab			15	NS	0
—	Cooper-Borgward				10					0
—	JBW-Maserati				Ab					0
—	Vanwall				Ab					0
—	Kurtis Kraft-Offenhauser								Ab	0
—	Cooper-OSCA								Ab	0
—	Tec-Mec-Maserati								Ab	0
—	Connaught-Alta								Ab	0
—	Behra-Porsche-Porsche	NSC				NS				0
—	Fry-Climax				NSC					0
Poz.	Constructor	MCO	NLD	FRA	GBR	DEU	PRT	ITA	USA	Puncte

Curse non-campionat

Alte cinci curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Trofeul Glover VII	Goodwood	30 martie	Stirling Moss	Cooper-Climax
BARC Aintree 200 XIV	Aintree	18 aprilie	Jean Behra	Ferrari
Trofeul Internațional BRDC XI	Silverstone	2 mai	Jack Brabham	Cooper-Climax
Cupa Internațională de Aur VI	Oulton Park	26 septembrie	Stirling Moss	Cooper-Climax
Trofeul Silver City IV	Snetterton	10 octombrie	Ron Flockhart	BRM

Note

Referințe