Viciu
Viciul[1] este o practică, un comportament sau un obicei în general considerat imoral, păcătos, penal, grosolan, tabu, depravat sau degradant într-o societate asociată. În mai multe utilizări minore, viciul se poate referi la un defect, o trăsătură de caracter negativă, o infirmitate sau un obicei prost sau nesănătos (cum ar fi dependența de fumat sau de alcool). Viciile sunt de obicei asociate cu temperamentul unei persoane, mai degrabă decât cu moralitatea lor.[2] Sinonime pentru viciu includ vina, păcatul, depravarea, nelegiuirea, și corupția. Opusul viciului este virtutea.
Etimologie
Cuvântul viciu vine de la latinescul vitium (eșec sau defect).[3]
Referințe și note
- ^ „dexonline”, Dexonline.ro, accesat în
- ^ 'Jaucourt, Louis, chevalier de. "Vice." The Encyclopedia of Diderot & d'Alembert Collaborative Translation Project. Translated by Mary McAlpin. Ann Arbor: Michigan Publishing, University of Michigan Library, 2002. Web. 1 April 2015. <http://hdl.handle.net/2027/spo.did2222.0000.010>. Trans. of "Vice," Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, vol. 17. Paris, 1765.'
- ^ „Vice”. Online Etymology Dictionary. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
Bibliografie
- Aristotle, trans. H. Rackman. Virtues and Vices, Loeb Classical Library, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1992. vol. 285.
- Goodman, Lenn E. (). Islamic Humanism. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-518914-8.
- Hess, Kären M.; Orthmann, Christine Hess (). Introduction to Law Enforcement and Criminal Justice. Belmont, CA: Wadsworth. ISBN 978-0-495-39090-9.
- Hirakawa, Akira; Groner, Paul (). A history of Indian Buddhism: from Śākyamuni to early Mahāyāna. Motilal Banarsidass. ISBN 978-81-208-0955-0.
- Newhauser, Richard, ed. In the Garden of Evil: The Vices and Culture in the Middle Ages. Pontifical Institute of Mediaeval Studies, Toronto 2005. ISBN 0-88844-818-X
